Bilanturile pesimiste si defetiste ale politicii externe a Romaniei din acest an nu sint juste. Ingrijorarea jucata (a carei axioma este izolarea cumplita a tarii noastre) nu serveste adevarului, ci acelor „analisti politici" a caror competenta, profund discutabila, e epuizata de abilitatea de a macina la nesfirsit doua-trei locuri comune.
Romania e, de un an, un jucator activ in sistemul relatiilor internationale. Acest fapt, esential si nou, este cel care ii deranjeaza cel mai tare pe evaluatorii politicii externe a Romaniei care au memorat mecanic o serie scurta de comentarii gata facute si care nu pot gindi liber o realitate.
Ei spun ca Romania e acum fara aliati adevarati sau ca apropierea de SUA e extrem de periculoasa, ori ca sintem inconstienti pentru ca Germania si mai ales problematica Franta nu sint prioritati pe agenda externa a tarii noastre. Acestea sint insa doar modalitati retorice de a camufla neputinta de a intelege.
Anume: de a intelege ca, in materie de politica externa, Romania e pe cale sa se schimbe intr-un mod esential.
Chiar daca strainii ne mai confunda Capitala, ba cu Sofia, ba cu Budapesta, Romania nu mai e o pata alba si nici o tara neinteresanta si neinsemnata pentru liderii importanti ai lumii.
Sa rezumam ce a fost in acest an important: Romania a ales sa joace in echipa SUA si a spus raspicat lumii intregi despre aceasta alegere; a optat pentru mentinerea trupelor romanesti in Irak; vorbeste, mai ales prin vocea sefului statului, despre o reorientare a strategiei la Marea Neagra; a reincalzit relatiile, inghetate de guvernarile precedente, cu Rusia; mai mult, redevine activa in zona
tarilor arabe. Romania are, dupa mult timp si intr-un context care nu are nici un precedent, optiuni. Ele sint clare si la vedere, asa incit pe scena politica internationala pozitia tarii noastre este una predictibila. Cine spune ca acestea sint nimicuri sau ca nu inseamna mare lucru, se insala amarnic. In fapt, in aceasta zona inmugureste ceva radical: Romania incepe sa se defineasca.
Mai exact: ea incepe sa inlocuiasca discursul diplomatic lemnos-duplicitar (in care spune, afara, ca garanteaza proprietatea, pentru ca in tara sa aduca fatale completari de genul celor ca „proprietatea e un moft") si incepe sa aiba un limbaj-tinta. E, prin urmare, din ce in ce mai clara marketizarea politicii noastre externe.
Intr-o propozitie, manevrele din ultimul an marcheaza o trecere la o noua etapa in materie de prezenta internationala a Romaniei. E o tranzitie de la o etapa pupincurista si defensiva la una ofensiva. Romania nu mai sta in tribune, cum se intimpla in urma cu putina vreme, ci alearga pe teren. Defensiva in politica externa a fost, de altfel, pentru Romania, in repetate rinduri, paguboasa.
Acum, tara noastra isi studiaza adversarii si partenerii de joc, isi afiseaza la vedere aliantele, incepe sa isi cunoasca si sa isi etaleze atuurile. Mai mult, joaca tare, inclusiv pentru faptul ca isi transforma un dezavantaj de pornire intr-un imens avantaj. Romania e o tara de tranzit si de margine, iar aceasta e, la prima vedere, un minus.
Printr-o politica inteligenta - inclusiv prin specularea unui context international favorabil -, Romania le-a spus anul acesta partenerilor de joc ca in zona le e mult mai usor sa reuseasca daca ii exploateaza disponibilitatea si daca o iau ca aliat.
Rezumat, Romania - editia 2005 - are, in politica externa, optiuni clare si ferme si, in plus, cunoaste cum sa isi vinda defectele ca pe niste calitati. E o viziune de politica externa sanatoasa fiindca, pentru prima data dupa multa vreme, Romania gindeste si actioneaza in termenii avantajului competitiv.
E abia un start pentru un proiect care trebuie continuat la modul consecvent, indiferent cite discutii contradictorii va stirni. Romania a ales deja, iar conturul pe care il va lua politica noastra externa va brandui tara noastra, aflata, iata, in cautarea unui brand.
Tocmai pentru ca e nevoie de consecventa, indirjirea cu care tara noastra isi va urmari proiectul de politica externa asumat va fi si punctul sau fragil.
