O singura persoana a reusit sa castige, in prima zi a noului an, cel mai mare premiu scos la bataie vreodata de Loteria Romana, in valoare de 4.813.575 euro (peste 177 de miliarde de lei vechi). Astfel, potul cel mare a depasit cu aproximativ patru miliarde de lei vechi precedentul record, inregistrat de loterie anul trecut, in luna iunie.

Atunci, un pensionar din Galati a castigat aproximativ 4,6 milioane de euro (173 de miliarde de lei vechi), cu o varianta simpla de sase numere.

Asa se face ca, in ziua de 1 ianuarie 2006, Loteria Romana a inregistrat un dublu-record: cel mai mare premiu din istorie si cel mai mare pot castigat vreodata de un singur jucator.

Biletul norocos s-a jucat in Bucuresti

La extragerea speciala de Anul Nou, romanii au investit in jocul de Loto aproape noua milioane de euro. Cele sase numere norocoase extrase la tragerea de duminica seara sunt 15, 41, 35, 17, 7 si 20. Potrivit unor surse din cadrul Loteriei Romane, singurul bilet declarat castigator la Categoria I ar fi fost jucat la o agentie Loto din Bucuresti.

Identitatea celui mai proaspat milionar in euro din Romania nu este cunoscuta deocamdata, el fiind asteptat sa-si revendice premiul in zilele urmatoare.

Potul, impozitat cu 20 la suta

Castigatorul trebuie sa stie insa ca din cei peste 4,8 milioane de euro, statul va opri un impozit de 20a. Astfel, in buzunarele norocosului jucator de Loto vor intra practic aproximativ 3,8 milioane euro, suma in care este inclus si un apartament cu doua camere.

Cei care au jucat bilete in valoare de cel putin 200.000 de lei la extragerea „6 din 49" de pe 1 ianuarie mai au sansa sa castige si unul din cele 100 de autoturisme Dacia Logan oferite ca premii la „Tombola Anului Nou". Extragerea va avea loc joi, 5 ianuarie.

Articol integral in EVZ