De cateva zile, fara sa puna in miscare tancuri sau avioane, doar umbland la niste robineti, Rusia face toata Europa sa tremure. Deja razboiul gazului, aparent o disputa comerciala intre Ucraina si Federatia Rusa, a provocat reactii diplomatice pe tot mapamondul, de la Washington la Bruxelles.

Explicatia e simpla, desi nu prea se aude la conferintele de presa. In conditiile in care expertii apreciaza ca rezervele mondiale de petrol se vor epuiza in 30 de ani, petrolul, gazele naturale, in general produsele energetice, nu mai sunt simple resurse naturale, ci adevarate arme economice, mai eficiente decat tancurile.

Astfel, Rusia are un pret al gazelor pentru Uniunea Europeana si un altul, mult mai mic, pentru statele din fostul spatiu sovietic. Pana si aici, lucrurile sunt nuantate, fiind tratate de la caz la caz.

Republica Moldova a fost „executata" pentru o datorie de 160 de milioane de dolari, in timp ce Transnistria, avanpostul rusesc din Vest, cu o datorie de un miliard de dolari, n-are nici o treaba.

Batalia pentru controlul acestor resurse se desfasoara de decenii, dar lupta devine din ce in ce mai dura odata cu accentuarea declinului zacamintelor.

In acest moment, asa cum a demonstrat-o Ucraina, important nu e numai zacamantul in sine, ci si controlul traseului de transport catre clienti, al conductelor si chiar al cailor navigabile.

Rusia, care ii acuza pe ucraineni de furt pentru ca acestia percep o „taxa de tranzit" pe gaze, controleaza, la randul ei, magistralele de transport ale unor tari precum Turkmenistanul, Kazahstanul sau Azerbaidjanul, care nu prea pot exporta direct in Occident. Din acest razboi nu putea lipsi America, singura superputere a lumii.

In anii ’90, SUA au eliberat Kuweitul, dar un general american si-a permis sa spuna ca, daca acolo erau campuri de morcovi in loc de campuri petroliere, nimeni nu dadea un dolar pentru eliberarea asta.

Dupa aceea, tot cautand arme de distrugere in masa si luptand impotriva terorismului, armata americana a ocupat Irakul, inlaturand de la putere, cu ocazia asta, un dictator odios. Intamplator, Irakul este, dupa Arabia Saudita, pe locul doi la rezerve de petrol identificate. O alta zona foarte bogata in petrol este Marea Caspica.

Aici, tot intamplator, americanii se chinuie sa infiinteze un centru puternic de lupta antiterorista, iar Donald Rumsfeld a vizitat de trei ori Azerbaidjanul in ultimii trei ani. Federatia Rusa, fara capacitatile militare ale SUA, face si ea ce poate cu mijloace traditionale rusesti.

Practic, gigantul petrolier Yukos a fost renationalizat, iar patronii Hodorkovski si Lebedev au fost trimisi la inchisoare dupa procese corecte, dupa cum au dat asigurari autoritatile federale.

La randul ei, China, ca sa astampere foamea de petrol a flamandei sale economii, a inceput o ofensiva diplomatica si economica in Caraibe, adica in curtea din spate a SUA.

Tarile din zona, cum frumos s-a exprimat un analist american, trebuie doar sa aleaga intre un guvern controlat de corporatii si un alt guvern care controleaza corporatii.

In acest urias razboi economic Romania e, in primul rand, o viitoare membra a UE. Uniunea Europeana „se inarmeaza" pentru aceasta lupta pe doua cai: prin cresterea capacitatilor de stocare a gazului natural si prin asigurarea unor trasee alternative de alimentare.

Romania, care importa 40% din necesarul de gaze, nu prea are alternative pe termen scurt la conductele care traverseaza Ucraina. In schimb, capacitatile de stocare nu sunt o problema.

Spre deosebire de alte tari, care sunt nevoite sa construiasca caverne uriase sau sa reamenajeze saline, noi putem folosi foarte bine zacamintele epuizate pe post de depozite subterane, cu investitii minime.

Din pacate, Romania sta foarte prost la capitolul intensitate energetica. Practic, noi producem energia foarte scump si o risipim foarte usor. Centralele noastre termice sunt vechi, cu randamente scazute, iar blocurile ceausiste, prost izolate, mananca energie termica cat un intreg cartier din Vest.

In Uniunea Europeana se da o lupta acerba pentru economisirea energiei. Becurile se fac din ce in ce mai eficiente, iar intre producatorii de autoturisme e o competitie dura pentru reducerea consumului.

Dar, paradoxal, conductele noastre de termoficare ruginite si celelalte echipamente energetice sunt, in conditiile actuale, o adevarata rezerva strategica pentru Romania.

Investitiile din acest domeniu pot fi mult mai rentabile chiar decat doua-trei noi centrale nucleare, pentru ca noi putem obtine mult mai mult decat occidentalii, cu conductele lor monitorizate la milimetru. Din pacate, in acest domeniu, lucrurile au ramas in stadiul de proiect.

Legea energiei exista inca din 2000, se vorbeste acolo despre lucruri care suna foarte frumos pe hartie, cum ar fi acordarea de certificate energetice pentru cladirile nou construite, dar Romania are inca mii de cladiri fara autorizatie de constructie.

In aceste conditii, in viitor, ne va costa din ce in ce mai scump sa ardem gazul de pomana.