Nu prea am auzit in aceste zile sa se vorbeasca de cum va trai cetateanul in 2006. Nici macar in treacat nu a fost atins subiectul nivel de trai. Toata fruntea politicii a trecut in revista anul recent incheiat, accentul fiind pus pe realizarile marete cunoscute doar de guvernanti.
Nu de promisiuni ar fi avut nevoie omul de rand sau de declaratii populiste lipsite de realism, cum se gandesc probabil unii dintre demnitari. De o asemenea demagogie este satul. In toti acesti ani numai de fagaduieli politice a avut parte si uite ca tot cu sacrificiile a ramas.
Discursul presedintelui Basescu spre un astfel de confort material este indreptat, fapt de natura mai degraba sa ingrijoreze decat sa linisteasca. Sigur, tinta politica, ma refer la aderarea la UE, este prioritatea numarul unu a Guvernului, se intelege acest lucru, dar asta nu inseamna sa-l lasi pe cetatean sa se tarasca de la o zi la alta din cauza scumpirii nivelului de trai.
Fara sacrificii nu se poate, este clar, dar oare ele nu au un sfarsit pana la urma?
O intrebare la care nici macar dl Tariceanu nu s-a gandit sa dea un raspuns din proprie initiativa. La fel ca declaratiile presedintelui, remarcele premierului de la sfarsit si inceput de an parca nu au nimic de-a face cu viata milioanelor de oameni care asteapta o schimbare in bine si sub aspect material.
Toate preocuparile Guvernului sunt vazute in roz, ca si cum s-a cam terminat cu efortul pentru atingerea standardelor occidentale despre care tot se discuta. Multumirea puterii nu trebuie sa se rezume la faptul ca poporul accepta sacrificiile, recomandare valabila si pentru noul an, ca si cum acesta este scopul intregului angajament luat o data cu castigarea alegerilor generale.
Daca se va continua in acest mod, orice speranta de a face un mare pas inainte este practic sortita esecului. Aici nu este vorba de un nou angajament politic pe care Executivul trebuie sa si-l asume, in fond inutil, indiferent de continutul lui, ci de respectarea unui program prezentat electoratului in urma cu un an.
Cetateanul nu face altceva decat sa analizeze de unde s-a plecat si unde s-a ajuns. Si ce constata el? Constata ca se cam bate pasul pe loc, grija de baza a celor care ne conduc fiind sustinerea rafuielilor politice, puternic alimentate de orgoliile personale ale unor inalti demnitari cu functii si pe linie de partid. Nu este cazul sa intru in detalii, nu imi face nici o placere.
Este trist sa ai mai multe scandaluri intr-un an de mandat decat reusitele in plan economic si social. Dlui Basescu ii place sa curga sampania din sticla si eventual s-o savureze in fata multimii.
La randu-i, dlui Tariceanu ii face bine atmosfera petrecerii din Poiana Brasov, cu evadari scurte pe partia de schi a vicepremierului Copos. Nu este rau. Sunt si ei oameni pana la urma. Si ei au dreptul sa se bucure de viata. Altceva supara totusi.
Nu cred ca este nimerit sa vorbesti de sacrificii noi cand bei sampanie si apoi sa arunci sticla spre multimea adunata in piata. Privitorul se simte luat peste picior chiar de cei de la care asteapta sa-i faca viata mai usoara. Cu alte cuvinte, sa curga sampania, ca de maine se scumpesc gazele naturale, energia electrica, transportul si painea. In rest, este bine.
Cel putin asa se vede din Palatul Victoria si de la Cotroceni. Mai ales acum, la inceput de 2006, cand se poate promite orice dupa o sarbatoare de pomina petrecuta in cele mai scumpe locatii turistice. Trezirea din mahmureala succesului-fantoma trebuie repede depasita. Timpul nu asteapta.
Este nevoie de un plus de responsabilitate, o mai mare seriozitate in actul de decizie, o alta mentalitate despre "ocrotirea cetateanului" de catre stat, un demers eficient asupra infaptuirii reformei in toate domeniile. Sacrificiile au si ele un rost. Dar...
