Asociatia Pro Democratia - Club Brasov sesizeaza Curtea Constitutionala a Romaniei cu privire la neconstitutionalitatea Ordonantei de Urgenta nr.179/14.12.2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 340/2004 privind institutia prefectului,

ordonanta in urma careia a fost posibila numirea, in functia de prefect devenita, intre timp, depolitizata (in baza unor reglementari impuse de procesul de aderare la UE) a prefectilor aflati in functie la data numirii.

In acest mod, Asociatia Pro Democratia – club Brasov se alatura celorlalte voci ale societatii civile care condamna acest act.

Protestam impotriva modului in care coalitia de guvernare intelege sa-si asigure controlul total asupra acestor posturi (pe care, in mod evident, le considera vitale pentru apararea si promovarea propriilor interese), pentru o durata nelimitata, indiferent cat si cand se va mai afla la putere.

In acelasi timp insa, condamnam si modul in care se realizeaza acest lucru, anume prin modificarea unei legi organice printr-o ordonanta de urgenta, fapt ce contravine prevederilor Constitutiei Romaniei.

Prin OUG 179 din 2005 s-a stabilit, de fapt, ca numai prefectii numiti la inceputul si pe parcursul anului 2005 dintre activistii de nadejde ai partidelor aflate la guvernare pot ocupa, de acum inainte, functiile respective devenite, mai nou, depolitizate.

Cat despre contradictia dintre calitatea de membri de partid a prefectiilor aflati in functie si caracterul depolitizat al functiei pe care o ocupa, aceasta a fost rezolvata print-o simpla demisie din partid.

Trecand peste faptul ca o serie de legi ce vizeaza transparenta actului decizional sau liberul acces la informatii de interes public nu sunt respectate, vedem cum legile in Romania sunt mutilate in functie de nevoile de moment ale puterii.

In ciuda eforturilor pe care reprezentantii actualei puteri le faceau, in toamna anului 2004, pentru a ne convinge de faptul ca vad actul de guvernare intr-un cu totul alt mod decat il vedeau cei aflati la putere la vremea aceea, constatam ca numiri precum cele ale unor parlamentari ai PSD in posturile de judecatori la Curtea Constitutionala sau

in cel de Presedinte al Autoritatii Electorale Permanente au fost preluate drept model de a face politica, de catre actualii guvernanti.

Asociatia Pro Democratia - Club Brasov