Toate porturile de la Marea Neagra au fost inchise, joi, la ora 10.30, din cauza cetii si a vizibilitatii reduse sub o mila marina, transmite Realitatea TV. Capitania Zonala Constanta a dispus intreruperea tuturor operatiunilor portuare pentru evitarea accidentelor navale.
Port Control a recomandant comandantilor navelor aflate in porturi si in rada interioara si exterioara sa ia masuri de siguranta si sa dubleze paza la bord folosind in permanenta semnalele audio si luminoase de avertizare pe timp de vizibilitate redusa.
Si pe Canalul Dunare - Marea Neagra a fost oprit traficul fluvial, iar ecluzarile au fost intrerupte, a anuntat purtatorul de cuvant al Administratiei Canalelor Navigabile, Adrian Pindici.