Ma uimeste piata Veteranilor de fiecare data cand ajung aici.

Aceeasi mafie tiganeasca la tarabe, aceleasi babute care isi vand casul si laptele pe bordura, aceesi pepeni stricati si tuici "la botul calului", dar, cand in cand, mai infloreste cate o bodega cu alura "de centru" sau cate un fast-food plin de-o "eleganta" made in Militari, mai exact mocheta verde pe asfalt, imitand gazonul, flori artificiale roz, mese din lemn de nuc sau de cuc, ei stiu! Musterii putini, ca-i mai ieftin la chiosc!

Un hamburger urias, "cu de toate" de treizeci si cinci de mii, ti-l fac intr-o ora. Contine: ketchup, mustar, maioneza, varza si un soi de carne pe care n-o deosebesti de chifla pentru ca are acelasi gust.

Ma asez la o masa, ma straduiesc sa inghit, in timp ce aud discutia dintre o angajata fast-food mica, neagra si cracanata si un client mare, bronzat si cu muschi care consuma o pizza la saptej de mii, cu bere gratis. Tema discutiei: transhumanta, de la tara, la oras.

Eu una credeam (sau speram) cu tarie in disparitia acestui fenomen, caci nu mai vine nimeni sa te ia de pe ogor si sa te puna in fabrica, sa-ti dea casa "la familisti" si sa te hraneasca la cantina, dar daca "vrea barbatu" ce poate sa mai spuna femeia? Barbatul a vrut, ca sa inceapa nu stiu ce afaceri cu un var, dar, din nefericire afacerea n-a mers si e tot somer, iar ea a fost prima care si-a

gasit slujba la fast-food. De descurcat, se descurca de la o luna la alta, ii mai ajuta si familia ramasa la tara, dar apare o problema: acomodarea. "Pai io cand aveam butelia mea, stiam cand o incarc si cat o sa mi-ajunga, adica stiam cat ma costa, mai gateam si la plita cu lemne din curte, dar acu cu aragazul, pot consuma cat vreau si intretinerea e la fel, adica mare!", se plange femeia.

Are aceleasi necazuri cu lumina si cu apa, numai neajunsuri, "ca acasa stateam in curte, munceam in gradina pana seara, dup’aia intram in casa franta, ma uitam o ora la teve si ma culcam... aicea ce sa fac, cand vin de la servici la sase? Trebe sa intru in casa ca doar n-o sa stau pe strazi, aprind luminile, televizorul arde pana ma culc... cosum mai mult, platesc!".

Femeia e disperata, caci nu mai poate sa-si contorizeze viata, iar in contoarele de apa rece si calda nu are incredere; i-a spus o vecina: contoarele astea fura! "Dau drumul la apa calda, si pana vine calda, e juma de ora rece, iar p’aia ti-o calculeaza tot calda, stiai?". Asa ca cel mai cinstit e sa-ti incalzesti apa pe aragaz, macar pentru gaze platesti o suma fixa.

Clientul infuleca pizza, o asculta cam neatent, da din cap, ea alearga ca sa mai faca un hamburger urias cu "de toate", probabil ca de la fast-food se scoate cu ceva ketchup si cu mustar pe gratis, poate ca din resturile de varza mai face o varza la cuptor uneori, ca tot arde gazul de pomana.

Se intoarce insa si se plange iarasi ca la bloc "se cam fura", dispar becurile de pe paliere, presurile de la usi, tomberoanele de gunoi. La ea la tara nimeni nu-i lua nici macar o uluca din gard. Clientul a terminat pizza, galgaie din bere. "Si tu unde mai lucrezi acum?". "La Carrefour, lucrator comercial!". "Pai, e bine! Iti mai iese si tie cate ceva, nu?". "Nu prea iese ca au camere de supraveghere peste tot, nu poti scoate nimic!".

Femeia il caineaza si se pare ca samburele schimbarii de mentalitate a incoltit si in piata Veteranilor, simt al proprietatii dezvoltat doar cand e vorba de flacara ta de aragaz, spirit economicos in ceea ce priveste hamburgerul pe care il vinzi, dar in rest, daca ai putea sa gatesti pe plita incinsa a comunitatii, unde nu te costa nimic ar fi bine, caci tot ce nu ti-apartine ar putea deveni intr-o buna zi al tau.

Si incepe sa mi se faca brusc dor de carciumile satesti care sunt de fapt magazine mixte, unde oamenii nu mananca pizza, dar beau de sete si pentru ca ii toaca la cap nevestele si ii trimit sa incarce buteliile, iar ei beau si banii de butelie si tot!