Raportul de tranzactionare de luni a Prime Transaction arata un inceput bun de saptamana. Toate actiunile cu lichiditate buna au crescut inca de la deschidere, pana la jumatatea sedintei s-au mentinut pe o panta crescatoare, dupa care s-au stabilizat.

Astfel, indicii bursieri au crescut cu circa 3%, in medie, toti stabilind astazi noi maxime istorice.

Lichiditatea a fost de asemenea buna, valoarea totala a tranzactiilor a depasit cu putin 63 milioane RON. Practic, sedinta a evoluat la fel ca in prima zi bursiera a anului, cu crestere urmata de stabilizare, evolutie sustinuta de o lichiditate buna.

Petrom Bucuresti (SNP) s-a remarcat inca de la inceput, atat prin lichiditate cat si prin evolutia cursului. La o ora de la deschidere cursul atingea maximul de 0,54 RON, dupa care s-a echilibrat in jurul unei valori de 0,5350 RON pana la final, unde a si inchis, in crestere cu 4,9% fata de vineri.

SNP a fost si cel mai tranzactionat titlu al zilei, avand un rulaj de 13,28 milioane RON pe piata principala, la care se adauga 1,7 milioane RON pe piata Deal (unde s-au executat 3 transferuri, totalizand 3,2 milioane actiuni, la pretul de 0,53 RON/actiune).

Insa la prima categorie s-a remarcat alta societate astazi, Antibiotice Iasi (ATB), unde cursul a crescut chiar de la deschidere peste palierul de 1,1 lei noi. A evoluat liniar, fara oscilatii notabile pana la final, iar in ultimele minute o serie de cateva ordine de cumparare a dus cursul pana la pragul de 1,2 RON (+10,1%). S-au tranzactionat circa 500 mii actiuni, in valoare de 567 mii RON.

ATB se afla pe o tendinta ascendenta puternica inca de la inceputul anului, astfel ca la pretul de inchidere de azi inregistreaza o crestere de 24,4% fata de ultima zi din 2005.

De mentionat este si evolutia actiunilor SSIF Broker Cluj-Napoca (BRK). Cumparatorii au intrat pe titlurile BRK inca de la inceput astfel incat cursul a sarit de 3 lei noi de la prima tranzactie, dupa care s-a echilibrat in jurul nivelului de 3,1 RON.

Si aici finalul sedintei a gazduit o presiune mai mare la cumparare, ce a propulsat in cateva minute pretul pana la maximul de 3,26 lei, iar inchiderea a avut loc la 3,24 lei (+8,4%).

Societatea a anuntat intentia de majorare a capitalului social in acest an, ceea ce ridica asteptarile pozitive ale investitorilor privind cresterea cursului sau posibilitatea de a primi actiuni gratuite sau drepturi preferentiale, desi pana acum nu s-a convocat AGA in acest sens.

Titlurile SIF sunt alt exemplu de performante in sedinta de astazi. Cresterile de la inceputul sedintei si stabilizarea ce a urmat au asigurat actiunilor SIF aprecieri de 3-4% fata de sedinta de vineri. Cel mai mult a crescut SIF Oltenia (SIF5), cu 4,2% la 2,95 RON/actiune, ajungand astfel sa aiba cea mai buna performanta de la inceputul acestui an din segmentul SIF, crestere de 14,8%.

Pe Piata Rasdaq s-au rulat circa 932 mii RON in interaga sedinta. Cel mai tranzactionat emitent a fost Elpreco Craiova (ELPS), cu un rulaj de 210,8 mii RON. S-au efectuat cateva tranzactii, cam la aceeasi ora, la pretul de 65 RON/actiune (-3%).

Indicator Valoare

Valoare tranz. 63,07 mil RON

BET 7.256,2 (+3,16%)

BET-C 4.268,69 (+2,85%)

BET-FI 53.782,41 (+3,27%)

Simbol Pret Inchidere Pret mediu Volum Valoare tranzactionata Variatie (%)

SNP 0,5350 0,5320 28.185.668 15 mil. RON +4,9

ATB 1,2000 1,1356 501.746 569,8 mii. RON +10,1

BRK 3,2400 3,0853 366.941 1,13 mil. RON +8,4

SIF5 2,9500 2,8973 2.156.316 6,2 mil. RON -4,2