Sedinta Bursei de Valori Bucuresti (BVB) de ieri a spart tiparele, majoritatea brokerilor declarand, surprinsi, ca a fost o zi de crestere nebuna, cu mult peste asteptari, pentru ca au intrat foarte multi bani in piata prin cele 6.867 de tranzactii a caror valoare a depasit 17 milioane euro (63,068 milioane lei noi sau 20,757 milioane dolari), in crestere de 2,5 ori fata de sedinta de vinerea

trecuta. „Practic, preturile actiunilor au crescut ieri cat dobanzile bancare intr-un an", spun oficialii Bursei. „A innebunit Bursa astazi (ieri - n.r.), a mers in sus, tot in sus, dar a crescut cu mult prea mult, putin nesanatos chiar, semn ca sunt ceva bani in piata si presiuni puternice din partea cumparatorilor.

In acelasi timp persista debusolarea legata de sistemul de impozitare pe care investitorii nu il inteleg, iar SSIF-urile nu au apucat sa il aplice prin modificarea softurilor, in concluzie avem mai putini vanzatori si mai multi cumparatori, ceea ce explica aceste cresteri foarte mari de preturi pentru anumite actiuni", considera analistii bursieri.

„Simbolurile bursiere care au inregistrat cele mai importante cresteri in acest inceput de an sunt Antibiotice Iasi cu 24,35%, Silcotub Zalau cu 15% si SIF 5 Oltenia cu 15%", a declarat, ieri, pentru „Averea", Stere Farmache, directorul general al BVB.

„Persoanele fizice, preponderent cele romane, sunt insa o prezenta activa si realizeaza 55% din totalul cifrei de afaceri a Bursei", spune Stere Farmache, care sustine ca cei mai multi bani sunt plasati la Bursa de romani.

Brokerii de la BVB au alta parere si sustin ca plusul de bani vine de aceasta data din partea investitorilor straini, reprezentati pe piata de capital romaneasca de fonduri de investitii extrem de puternice si active, cu putere financiara, care cumpara masiv actiunile care aduc cel mai bun potential.

„Majoritatea banilor au fost plasati in piata de investitori straini, care cumpara cu predilectie actiuni ale blue-chips-urilor, in special Antibiotice, SNP-Petrom si SIF-urile", spun brokerii de la BVB.

„SIF-urile si-au atins, ieri, maximele istorice, cu cresteri de 3-4%, piata a crescut pe un volum destul de mare, de peste 60 milioane dolari, cel mai probabil acest plus de bani venind din afara, sunt clienti mari, lucru dovedit de ordinele introduse", ne-a declarat Radu Iloiu, broker al SSIF Active International.

„Saptamana a debutat cu noi maxime istorice la Bursa pe toti indicii, maxime facute pe o lichiditate mai insemnata, cel mai probabil intrand in piata noi ordine de cumparare orientate in special spre blue-chips-uri", ne-a declarat Mihai Piscan, director general adjunct al SSIF Intercapital Invest.

In opinia sa, piata a fost dominata de cresteri medii de circa 3%, pentru blue-chips-uri fiind atinse noi maxime istorice pentru SIF-uri, Banca Romana pentru Dezvoltare-Groupe Societe Generale - BRD, Antibiotice - ATB si Petrom - SNP.

„Sunt si emitenti care au iesit din acumulare si pentru care se asteapta continuari ale curselor ascendente, cum sunt Impact - IMP si Broker - BRK", a declarat Mihai Piscan.

Brokerii cred ca „SIF-urile cresc dupa ce au negociat cu statul roman pentru mentinerea cotei pe care o aveau la Banca Comerciala Romana, pentru a-si mentine cota de dividende.

„De altfel, fara acele dividende de la BCR, SIF-urile sunt cam in aer pentru ca aceste venituri le-au permis sa vireze constant dividende catre actionarii lor, de aici si putina emotie legata de anuntul dividendelor care se vor plati pentru actionarii bancii", spun surse din piata. Si actiunile bancilor au ajuns la niveluri foarte mari.

„Banca Transilvania a ajuns la un nivel incredibil fata de ceea ce are in spate ca active, cred ca nici un investitor strain nu si-ar pune problema sa preia banca la un pret mai mare decat cel platit de Erste pentru BCR, dar intre cele doua banci nu exista comparatie deocamdata, chiar daca Transilvania este dinamica si acorda actiuni gratuite in loc de dividende la un raport de 2 la 1 si lumea nu

mai sta sa calculeze ca plateste 1.000 de lei raportat la valoarea bancii, ci se uita doar la cotatia de 18.000 lei din piata, ceea ce nu este 100% corect", mai spun brokerii.

Actiunile SNP au fost cele mai performante ieri ca volum si valoare, raportat la piata si la actiunile Rompetrol Rafinare - RRC.

„SNP a crescut continuu, de la sfarsitul anului 2005, de la un pret de 4.700 lei la 5.400 lei pe titlu, ceea ce inseamna o crestere de 4,9%, in timp ce actiunile RRC au urcat, in ansamblu, cu 1,75%, dar au avut si cresteri, si corectii, dar variatia a fost mai mica decat pentru Petrom", spune Radu Iloiu.

Un alt emitent care a avut cea mai mare crestere in primele zile din acest an este Antibiotice Iasi, care a trezit interesul cumparatorilor dupa anuntul apropiatei privatizari a societatii, programata pentru luna februarie 2006.

Nu in ultimul rand, actiunile Impact, societate din sectorul imobiliar si de contructii, a surprins ieri brokerii printr-o crestere puternica de 7%, dupa mai bine de jumatate de an de „somnolenta" la BVB.

Toti indicii bursieri au inchis ziua de ieri cu maxime istorice - BET la 7256,20 puncte, in crestere cu 10,17% in 2006 , BET-C la 4268,69 puncte, cu 9,15% mai mult in acest an si BET-FI la 53782,41 puncte, cu cea mai mare crestere, de 13,01% - ceea ce plaseaza randamentele obtinute la Bursa numai in primele zile din acest an la circa 10%, chiar mai ridicate in cazul actiunilor celor cinci

SIF-uri, de peste 12%, in medie. La capatul primei saptamani de tranzactionare din 2006, aprecierea inregistrata de BET, indicele pietei bursiere, era comparabila cu cea marcata de indicii blue-chips-urilor burselor din regiune, cu variatii pozitive intre 2,26% pentru PX50 din Cehia si 7,51% pentru WIG20 Polonia", a declarat Stere Farmache.

Articol integral in Averea