Au trecut 9 saptamini de la declansarea scandalului, dar parca „ai nostri" tot nu inteleg care e miza povestii, se tot mira, ca in urma negarilor patriotice nu a disparut banuiala. Sint nevoit sa repet: sintem actori secundari ai povestii, nu sintem tinta principala, nici macar secundara.

Dar, putem deveni „victime colaterale", daca avem ghinion, daca autoritatile, in afara de negatii hotarite nu sint capabile sa fie si credibili.

Toata lumea stie, ca sansele de a gasi dovezi reale, materiale sint cvasi nule. Povestea va ramine mult timp in suspensie, sub semnul intrebarii.

Tinta este administratia americana, existenta potentiala, eventuala a inchisorilor in Europa, e un mijloc de lupta de propaganda. De mare succes.

Ca rezultat al acestui scandal a avut loc prima cedare din cariera lui Bush, pe 16 decembrie a fost nevoit sa sprijine, (dupa luni de opozitie dura) legea senatorului republican John Mc Cain, de totala interzicere a torturii. In acel moment era clar, dupa acest succes, povestea nu se va musamaliza.

Nouatea principala este dezvaluirea ziarului elvetian Sonntags Blick despre anchetarea a 23 de cetateni irakieni si afgani la baza Kogalniceanu. Dezvaluirea este foarte eficace, dar departe de tot de notiunea de „dovada", desi cuvintul apare cam des.

Este un fax, trimis de la ministerul de externe egiptean ambasadorului egiptean de la Londra, interceptat de serviciile elvetiene. Ca sa devina „dovada", nu fi de de ajuns nici macar daca serviciile secrete ar confirme autenticitatea, si ministrul de externe egiptean ar confirma si el (evident exclus).

Tot ar ramine un mic semn de intrebare, de unde stia ministrul, cit de multa incredere putem avea in sursa lui, nu cumva a fost dezinformat?

Dar, sa renuntam la idea naiva ca vom afla vreodata 100% ca Da, au existat, sau invers, in mod sigur Nu. Nu asta e miza povestii.

Intrebarea este cit de credibila pare in fata opiniei publice eurepene (si nu numai) faza aceasta.

In clipa aceasta pare, cel putin „interesanta".

Autoritatile elvetiene s-au grabit sa confirme indirect autenticitate, incepind anchetarea ziaristilor.

Potrivit Ministerului de Justitie este vorba de dezvaluire de secret militar, pedepsita cu pina la 5 ani inchisoare.

Redactorul sef a declarat, i-si asuma reponsabilitatea, i se pare mai presus de interesul de stat, informarea corecta a publicului.

Este curajos. Si experimentat. In decembrie 2004 a pierdut un asemenea proces. Tribunalul militar l-a condamnat pentru dezvaluirea unor secrete militare, informatii, fotografii al unor instalatii secrete subterane. Pedeapsa a fost crunta. 10 zile, cu suspendarea executarii. Enfin a facut recurs, acu nu cunosc rezultatul.

Dar daca va fi din nou condamnat, va trebui sa execute si aceste 10 zile.

Pe scurt, ancheta judiciara e mai degraba publicitate, va tine treaz subiectul.

Dar sa revenim acasa. Ziceam ca putem deveni „victime colaterale". Evident e vorba de UE. Nu incerc sa povestesc din nou, cititorii cunosc cit de incilcite sint interesele pro integrare, sau aminare.

In clipa asta, senzatia mea (senzatie, dar totusi bazata pe informatii) este avem mari sanse, spre 85% sa avem raport favorabil, nu de aminare. Mai depinde si de ai nostri, sa mai faca citeva teme, promisiuni mai vechi.

Este exclus sa apara Marea Dovada, ca ar fi existat inchisori la noi, si de asta sa fim aminati.

Dar. Mult mai nesigura, mai greu de calculat este ratificarea tuturor parlamentelor. Daca intr-o singura tara cumva nu va fi ratificata – sintem aminati.

Pentru aminare se poate vota din mii de motive, populism, izolatinism, interese specifice economice, ostilitate fata de UE, asa la modul general, calcule specifice de poltica interna, de sabotare a guvernului, etc.

Multi ar putea vota impotriva ratificarii, nu din cauza inchisorilor secrete ipotetice, ci profitind de aceasta senzatie, si de imaginea relativ proasta pe care o purtam, din diverse motive. Cum va fi oare afectata „imaginea" in urma scandalului.

Vor incerca mai multi sa profite de aceasta „imagine negativa" sa voteze contra ratificarii, in vreo tara?

Este credibila negatia autoritatilor romine? In mod sigur nu. Nu sint credibili, in primul rind fiindca, de la inceput au negat fara sa ezite, fara a face vreo ancheta.

Era clar, daca cumva or fi existat, autoritatile actuale nu aveau nici o vina, mai mult, nici azi nu au de unde sti, fara a fi facut ancheta speciala.

Modul de a nega, sugera un fel de bizara complicitate cu o eventuala decizie a lui Iliescu. Repet, de la prima varianta e vorba de hipersecret, despre care doar presedintele, plus citiva de la servicii secrete puteau afla.

Cealalta explicatie a atitudinii oficalitatilor noastre e si mai paguboasa, dadeau senzatia de totala complicitate „ideologico – morala" cu autoritatile americane, in eventualitatatea inchisorilor. Nu cumva sa aiba senzatia Cheney, ca „ai nostri" ar condamna, macar implicit tortura.

Poate sa repete de o mie de ori ministrul nostru de externe, ca nu e nici o incompatibilitate intre pro americanism, si pro EU, nimeni nu-l crede.

Se poate incerca abil, foarte abil o impacare a celor doua, dar, el, cel putin prin sirul declaratiilor pompoase („Vin americanii, visul stramosilor nostri daco-romani s-a implinit") a facut exact pe dos.

Daca citim atent declaratiile europene cele mai critice, reiese, ca excesiva amicitie cu administratia americana deranjeaza inainte de toate. Imaginea, creata de ai nostri, „Calul troian cel mai fidel administratiei Bush".

As incheia acest articol, citind citeva fraze ale baronesei Sarah Ludford, purtatoare de cuvant pe probleme de justitie a Grupului Liberal-Democrat, membra a Comisiei de Justitie, Afaceri Interne si Libertati Civile din Parlamentul European.

Cuvintele ei spun mai clar, mai explicit: problema nu e Romania in sine, chiar daca displace excesiva supunere fata de America, ea da vina si pe Uniunea Europeana, ne-a lasat prada santajului american, nu a oferit o adevarata alternativa.

"UE trebuie sa-si asume responsabilitatea, de cand a aparut Guantanamo Bay nu a existat nici un protest din partea noastra in SUA. Chiar daca a fost vorba de persoane cu rezidenta europeana, detinute la Guantanamo fara nici o dovada sau chiar acuzatii. Iar acest lucru este inacceptabil.

Daca SUA au fost capabile sa influenteze anumite state sa accepte inchisori secrete ale CIA pe teritoriul lor, eu cred ca este vorba si de un esec la nivel european in promovarea si apararea drepturilor omului.

La fel s-a intamplat si in cazul Curtii Penale Internationale. Americanii au facut presiuni in Romania si alte state din Balcani sa nu predea soldatii americanii CPI in cazul in care acestia ar fi fost acuzati, amenintand cu taierea ajutorului militar.

Atunci ar fi trebuit sa intervina UE si sa spuna: "OK, daca americanii taie ajutorul militar, venim noi sa va ajutam", dar nu au facut-o. UE nu a ajutat aceste state. Ar fi trebuit sa fim capabili sa protejam mai mult aceste state.

Nu am avut nici macar o singura reactie solida, ferma la nivel european sa spunem americanilor: "Plecati de aici".

Post Scriptum

Am fost un pic nedrept, punind totul in circa autoritatilor (foste, actuale). Exista o unicitate, si la nivelul societatii civile, care strica imaginea despre noi. Sintem singura tara din lume (sau printre foarte putinele) unde a existat cvasi unanimitate legata de razboi in Irak, baze militare americane, sau chiar tortura.

Clasa politica in intregime e de acord, nici o voce „disidenta" in vreun partid. Societatea civila, la fel, sau poate indiferenta. Singura tara, unde nu a existat vreun protest impotriva razboiului, impotiva bazelor militare.

E greu de inteles, si mai greu de explicat occidentalilor. Pina si americanilor republicani li se pare suspecta, bizara o asemenea indiferenta, sau unitate de vederi.

Romania nu o fi democratie, nu exista eventual libertate de opinie?

Cumva toti cetatenii romani, au aceasi parere?

Sau, cel mai rau, cumva nu le pasa?