Intrebarea care mi s-a pus ieri cel mai des imediat dupa autosuspendare a fost: Mai are viitor politic Adrian Nastase? Nimeni nu m-a intrebat: Mai are viitor politic PSD? Asa ca imi pun singur aceasta intrebare, care mi se pare mult mai importanta in acest moment pe care nu ezit sa-l numesc istoric, pentru ca marcheaza, cred, nici mai mult, nici mai putin, decat sfarsitul Partidului Comunist.

De 16 ani incoace, Partidul Comunist Roman a supravietuit sub diverse forme mutante: FSN, FDSN, PDSR, PSD. Girul lui moral-simbolic a fost intotdeauna Ion Iliescu.

Fostul rival al lui Nicolae Ceausescu a luat cu el din ceausism, indiferent in ce culori s-a vopsit de-a lungul timpului – pro-NATO, proamerican, simpatiu al capitalismului, partener al monarhiei – mesajul bazat pe „grija fata de cei multi si nevoiasi", precum si pe tunatul si fulgeratul impotriva celor ce „s-au rupt de mase", a

„imbogatitilor fara just temei", a „imbuibatilor" – fara a rosti vreun nume. El situa pericolul saracirii saracilor si imbogatirii peste masura a bogatilor mai ales in zona adversarilor politici, a partidelor „capitaliste salbatice": liberalii si taranistii.

Cu aceste mijloace de propaganda primitiva, exploatand nostalgia egalitara si frica de necunoscut a maselor, Ion Iliescu a castigat trei mandate de presedinte si a tarat dupa el Partidul Comunist, chiar si in toamna lui 2004, cand PSD a castigat alegerile.

Insa nimeni altcineva din partid nu a reusit sa impuna publicului larg o imagine eficienta politic: Adrian Nastase a luat voturi in primul rand in calitate de posibil urmas, mai scolit si mai ferches, al lui Ion Iliescu. Si a pierdut alegerile pe limba lui Iliescu.

Intrucat romanii au tot circulat prin Europa in ultimii ani si sunt mai greu de prostit, prima parghie a discursului iliescian, grija fata de amarati, s-a rupt. Prea putini si prea batrani isi mai pun speranta ca „ne da partidul si statul".

Adrian Nastase a continuat insa, lacom de voturi si fricos, cu acelasi tip de discurs. Cu efecte catastrofale.

Aroganta, alura de burghez rosu, de nomenclaturist, zvonurile despre averile stranse de-a lungul anilor, cuplate cu vorbirile sale de „amic al poporului" supte din varful buzelor au creat o enervare, o antipatie pura, fundamentalista, la nivelul masei, cum n-am mai vazut sa fi provocat vreun politician.

Ea este cea care il doboara acum, nu portocala secreta a lui Basescu si nici matusa.

Cea de-a doua parghie a lui Ion Iliescu, probozirea imbuibatilor, nu mai are punct de sprijin: PSD insusi a ajuns partidul bogatanilor dubiosi.

Cum? Si-au prelungit naravul din perioada lui Ceausescu: atunci isi umpleau congelatoarele cu carnuri, stivuiau kenturi, whisky si cafea in pivnita si faceau rost de aprobari pentru ARO pe motorina – astea erau posibilitatile.

Acum au adunat terenuri intravilane si extravilane, vile peste vile, milioane de euro si jeepuri in loc de ARO.

Problema lui Nastase, a lui Dan Ioan Popescu, si a cui va mai fi scos la interval nu e legalitatea sau ilegalitatea averilor, ci simpla si interminabila lor insiruire pe ecranul televizorului, la care votantul de ieri al PSD zice cu o uimire trista: Ce-o face, maica, cu atatea? Le ia cu ei pe lumea ailalta?

In partea stanga a sufletului colectiv, Adrian Nastase, cel care a creat conceptul de matusism ca alternativa la nepotism, nu mai poate sa reprezinte ceva.

Daca isi rezolva problemele cu DNA, si chiar daca nu si le rezolva, se poate duce eventual la liberali, unde a fi plin de bani si a avea probleme cu DNA nu cauzeaza cine stie ce la imagine, nici chiar sefului partidului, sau la conservatori, unde vicepremierul Copos poate castiga zeci de milioane de euro fara sa-l doara capul...

PSD-ul, in schimb, nu poate sa se transfere la PNL sau PC. El are de ales intre a recunoaste natura sa de Partid Comunist, bazata pe o imensa minciuna, lacomia care mimeaza omenia, si a incerca sa devina un partid social-democrat normal, sau a pieri de moarte morala, cum a pierit PNTCD.

Pentru ca, dupa 16 ani, minciuna comunista, grija nemiloasa fata de om, pe care am crezut c-o desfiintam smulgand secerile incarligate cu ciocane si stelele in cinci colturi, facand Senat din Comitetul Central si Camera Deputatilor din Marea Adunare Nationala, s-a topit, in sfarsit, si din sufletele romanilor.