Daca luam in considerare experienta tarilor vecine care au intrat deja in Uniunea Europeana, in urma integr arii tarii noastre cele mai multe falimente se vor inregistra in domeniul firmelor medii si mici. De exemplu, in Ungaria, in primul an de la integrare, au falimentat 50% din aceste companii.

In Romania sunt 2.700 de companii medii si mici cu cifre de afaceri intre 3 si 60 milioane euro. Un sistem informatic integrat le poate ajuta, insa, sa-si gestioneze mai bine afacerile si sa fie mai competitive cand va incepe procesul de integrare si cand competitia va fi din ce in ce mai puternica.

"Din experienta mea de 8 ani in domeniul informaticii, am constatat ca doar 20% din aceste firme au un sistem informatic integrat cu care sa isi poata gestiona in timp real afacerile, a aratat Methodiu Mehmet, director general al Fair Value. Restul de 80% au aplicatii punctuale sau deloc, ce nu sunt integrate si nu le permit sa faca managementul afacerii pe baza informatiilor in timp real.

Acestea vor fi primele lovite de integrare - multe dintre ele vor falimenta fara ca managerii lor sa-si poata da seama ce se intampla cu ei."

De cele mai multe ori, motivele invocate de acestia pentru lipsa unor aplicatii informatice performante se refera la lipsa lichiditatilor financiare sau la complexitatea si durata instalarii si utilizarii unui asemenea sistem.

"Totusi, o companie a carei cifra de afaceri depaseste cateva milioane de dolari nu poate sa spuna ca nu este in masura sa investeasca intr-un produs care ii poate asigura supravietuirea pe piata, a mai adaugat aceeasi sursa. Nici celelalte argumente nu stau in picioare."

Exemplu sta cea mai recenta achizitie de acest fel de pe piata locala, prin care Grupul RAO, o companie ce se incadreaza in tiparele unei organizatii mijlocii (cu o cifra de afaceri de 10 milioane de euro), a optat pentru implementarea unei solutii SAP Baseline Package - o solutie de management.

Articol integral in Romania Libera