Dupa Faust, urmatoarea mare opera franceza a fost Carmen. Stralucitul si talentatul Bizet, care a murit la varsta de treizeci si sapte de ani, este omul unei singure opere. Aceasta unica lucrare l-a reprezentat pe deplin in epoca lui de maturitate. Daca ar fi putut trai mai mult, ar fi revolutionat opera franceza.
Recunoscuta curand ca o lucrare de geniu, Carmen a constituit, dupa parerea unor autori, un corectiv impotriva lui Wagner. Nietzsche a fost unul dintre acestia. „Preferatii mei dintre francezi contemporani sunt Bizet si Delibes" scria el.
„Opera Carmen a lui Bizet", continua Nietzsche, se caracterizeaza printr-o muzica fara pretentii de profunzime, dar este incantatoare prin simplitatea ei, atat de vioaie, de neafectata si de sincera, incat aproape ca am invatat-o pe din afara, de la inceput pana la sfarsit.
Insa Nietzsche o subestima pe Carmen. Lucrarea se remarca printr-o profunzime mult mai mare decat lasa sa se inteleaga observatiile lui condescendente.
Nascut la 25 octombrie 1838 la Paris, Georges Bizet a fost unul din acei copii inzestrati cu toate darurile muzicale – auz absolut, reflexe rapide, intr-adevar totul. A intrat la conservator la varsta de noua ani si s-a evidentiat in toate domeniile – pian, orga, compozitie, solfegiu, avand inca de la inceput simt melodic si gust pe masura.
Nu a vrut niciodata sa ia cerul cu asalt si opta pentru Apollo, nu pentru Dionysos. „Am avut curajul sa-l prefer pe Rafael lui Michelangelo, pe Mozart lui Beethoven, pe Rossini lui Meyerbeer", a scris el candva.
Muzica nu avea nici un fel de taine pentru el – acest barbat scund, tanar, temperamental, imbracat intotdeauna elegant era mare amator de bomboane, prajituri, ciocolata si fursecuri.
Schonberg, Harold "Vietile marilor compozitori"
