Actionarii celor trei banci listate la BVB au cistigat in 20 de zile mai mult decit vor lua deponentii intr-un an. De aceea zicala „mai bine actionar decit deponent" e mai actuala ca niciodata.

„Daca iti depui economiile intr-o banca, se presupune automat ca ai incredere in acea banca. Si daca esti sigur de managementul bancii respective, atunci mai bine sa-ti investesti banii in actiunile bancii decit sa-i depui in depozite bancare", sustine Iulian Panait, presedintele firmei de consultanta financiara KTD Invest.

Cei care in acest an au depus banii la cele trei banci listate la Bursa de Valori Bucuresti au putut obtine la depozitele bancare o dobinda anuala de maximum 7%. Cei care au riscat si i-au investit in actiunile bancilor respective au obtinut in 20 de zile mai mult decit ar fi obtinut intr-un an, daca ar fi ales calea depozitelor bancare.

Cum au evoluat actiunile bancilor la BVB

De la inceputul acestui an, mai precis din data de 3 ianuarie 2006, actiunile Bancii Romane de Dezvoltare (BRD) s-au majorat cu 13,38% (de la 14,20 RON/actiune la 16,10 RON/actiune). De asemenea, si la Banca Transilvania cresterea a fost una buna, de 9,16%, de la 1,31 RON/actiune la 1,43 RON/actiune.

Mai slab a fost randamentul actiunilor de la Banca Comerciala Carpatica, acesta ajungind la doar 5,17%, de la 0,58 RON/actiune la 0,61 RON/actiune. Oricum, la toate cele trei banci investitia in actiuni a depasit in 20 de zile randamentul unui depozit bancar pentru un an de zile.

Cit am fi cistigat pe TLV

Daca un cetatean a fi mizat in data de 3 ianuarie 2006 10.000 RON pe actiunile Bancii Transilvania (TLV), el ar fi putut cumpara de la bursa cu acesti bani 7.500 de actiuni. Pe acestea ar fi platit 9.825 RON plus inca 1% din suma comisionul casei de brokeraj. In total, achizitia celor 7.500 de actiuni TLV ar fi costat 9.923 RON, persoana mai raminind in cont cu suma de 77 RON.

In schimb, sa presupunem ca vineri, 20 ianuarie, omul ar fi dorit sa-si marcheze cistigul. El ar fi vindut in piata cele 7.500 de actiuni TLV, obtinind suma de 10.725 RON. Ar fi platit inca 1% din suma casei de brokeraj (comisionul), deci 107 RON, si ar fi ramas in mina cu 10.618 RON.

Articol integral in Cotidianul