Duminica, 29 ianuarie, cu incepere de la ora 19:00, Teatrul Act prezinta piesa "La rara" (The Country) de Martin Crimp. In spectacolul regizat de Peter Kerek, Mihai Calin si Mihaela Sirbu impletesc in dialog falsul si adevarul, replicile se suprapun, personajele lasa impresia ca nu se asculta si nu se aud.

Ceea ce nu se spune devine important, dramatic, dinamic, misterul se adinceste prin interiorizare.

Ditributia:

MIHAELA SIRBU

MIHAI CALIN

IULIA LUMANARE

regia: PETER KEREK

scenografia si ilustratia muzicala: ANDU DUMITRESCU

O productie TEATRUL FARA FRONTIERE in colaborare cu Arcub si Teatrul Act, cu sprijinul British Council, BRD Societe Generale

Partener: La Strada

Pretul biletului: 13 lei integral, 8 lei redus (elevi, studenti si pensionari)

Durata spectacolului: 1 h 40 min

PRESA:

The Country (la tara)

La tara demonstreaza ca ti se pot spune lucruri grave cu inteligenta si candoare (nu numai urlind si violentind toate simturile inclusiv bunul gust). Daca va e dor de un dialog fascinant, un text ce are de toate, de la umor la suspans, de actori tineri, frumosi si dispusi sa isi iubeasca personajele, daca mai credeti in valoarea necuvintelor si a neexplicitului, mergeti LA TARA. (Razvana Nita www.port.ro, 26 ianuarie 2005)

Mihaela Sirbu, cutremuratoare in firescul cu care joaca sotia apasata, rigida si protectoare, atinge virtuozitatea in acest personaj suspicios, compus din semi-acreala+semi-dragoste conjugala+disimulare de drama burgheza a spaimei si umilintei. Umilinta datorata, evident, relatiei extra... a sotului, cu o tinara inteligenta, cultivata, latinista si istorica. Suprasenzuala. Supraimaginativa.

In persoana actritei Alina Berzunteanu, temperament scenic exploziv, cu o stiinta perfecta a ruperilor si accelerarilor de ritm, o bomba de vitalitate si ludic. Vinovat de toate este, fireste, sotul si amantul. Jucat de Mihai Calin, campion al disimularii cu umor, fascinant prin inimaginabilele grade de naturalete.

Artist, ca si in Bash, in a interpreta culpa, infranarea dureroasa, vitalitatea reprimata la jumatate de drum, atotputernicul compromis cu sine. Constructia personajului sau este lucrata in nuante infinitezimale, de elogiat cu atat mai mult cu cat sta sub semnul charismei prin simplitate si firesc. (Cristina Rusiecki, CULTURA, februarie 2005)

Dialogul este extrem de maiestrit condus: replicile aparent banale, cu mesaje punctuale, contin o tensiune subdiacenta care se dezvolta cu o sofisticata arta a gradatiei. Ritmul este sustinut, actorii sunt veridici, ansamblul functioneaza sinergic.

Impresia de autenticitate farmeca si rapeste pe spectatori, care par a uita, in timpul reprezentatiei, de ei insisi.(Adrian Mihalache, CURENTUL, februarie 2005)

In spectacolul regizat de Peter Kerek, Mihai Calin si Mihaela Sirbu elaboreaza cu minutie dialogul, impletind savant adevarul cu falsul, pariul cistigat fiind cel al eliminarii „teatralitatii": replicile se incaleca, nu se succed conform logicii prestabilite, personajele nu se asculta si nu se aud, spectatorului i se creeaza senzatia ca a deschis din greseala usa intr-o casa unde nu e asteptat.

Acest aparent disconfort sensibilizeaza perceptia si stimuleaza atentia: ceea ce nu se spune devine important, dramatic, dinamic, misterul se adinceste prin interiorizare. E spectaculos ceea ce se banuieste, ceea ce se descopera si pe aceasta cale se produce perceptia si identificarea cu irealul.

Cind femeia pripasita (Alina Berzunteanu) se trezeste si vorbeste, imaginea initiala a confortului si linistii se rastoarna complet: dar si din afirmatiile ei, adevarul pare mereu ca aluneca spre mitomanie si manipulare. Facerea de bine e de fapt metastaza bolii ale carei simptome le-am inregistrat pina acum.

Dramaturgia lui Martin Crimp nu contrazice cliseele comune despre felul cum traiesc, glumesc si sufera englezii. Ne demonstreaza insa de cit adevar si de cita suferinta a fost nevoie pentru alcatuirea si impunerea acestor clisee. (Magdalena Boiangiu, COTIDIANUL, februarie 2005)