Subiectul unui film nu garanteaza calitatea lui. Asta demonstreaza „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash", care transforma viata unui muzician de geniu intr-un maldar de stereotipuri.

Filmele biografice despre starurile din domeniul muzicii au un avantaj suplimentar: te invata cum sa iti transformi copilul intr-o vedeta rock.

Reteta e simpla si nu consta intr-o educatie muzicala consistenta: cel putin un parinte trebuie sa fie betiv si abuziv, o ruda apropiata trebuie sa decedeze cind copilul e la o virsta impresionabila si, regula de aur, intreaga familie trebuie sa fie saraca lipita. Aceasta naratiune standard era deja aplicata in „Ray", dar, cum moda biografiilor a prosperat, a facut pui prefabricati.

Unul dintre acestia este „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash", un film distins cu trei Globuri de Aur si nou-venit pe marile ecrane romanesti.

Melodrama ieftina

Pelicula invita la o comparatie cu premiantul de la Oscarurile anului trecut, „Ray": ambele au rezultat dintr-o colaborare a regizorilor cu subiectii lor reali, care, la rindul lor, au avut traiectorii similare, pornind de jos si ajungind in topul ierarhiei muzicienilor. Dar tocmai aceasta comparatie il pune pe „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash" intr-o lumina proasta.

Diferenta fata de „Ray" e neglijarea principalei intrebari pe care ti-o pui in fata unui film biografic: „cum s-a produs creatia care a singularizat persoana in cauza?". Or, „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash" alege cea mai facila solutie cu putinta.

Isi bate capul prea putin si doar la inceput cu contextul compunerii muzicii sau cu schimbarile de gen care l-au consacrat pe artist si prefera sa il arate pe Cash (Joaquin Phoenix) concertind.

In rest, obisnuita linie melodramatica: protagonistul se bate cu tentatiile celebritatii, adica abuzul de droguri si de femei, pentru ca adevarata dragoste a vietii lui il tine la distanta timp de ani si de doua casatorii ratate. La o adica, muzica, motivul pentru care Cash e celebru, nu il motiveaza suficient pentru a-l tine in viata. Acesta pare a fi rolul lui June (Reese Witherspoon).

In schimb, cariera ei muzicala ramine la stadiul de „vioara a doua". Oricum, venind de la James Mangold, regizorul consacrat de „Tinerete furata", pelicula ramine o dezamagire de proportii.

Ce caut la comedie?

Marele merit al protagonistilor este faptul ca nu au facut playback dupa melodiile originale, ci au preferat sa le reinterpreteze cu vocile proprii. Pe de alta parte, exista posibilitatea ca acest fapt sa indeparteze spectatorii, care nu vor capata nici macar satisfactia de a-l asculta pe Cash.

Citeste articolul complet in Ziarul