Banii pentru rablele auto vor fi alocati si anul acesta, posibil la acelasi nivel ca si anul trecut. Piata auto va creste moderat in 2006.

Programul de innoire a parcului auto va continua si anul acesta, ne-a declarat Constantin Stroe, vicepresedinte al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). El se bazeaza pe promisiunea autoritatilor de a nu renunta la program. Abia in cursul lunii martie se va afla data exacta a inceperii programului.

"Ne asteptam la acelasi nivel al subventiilor ca in 2005", precizeaza Stroe.

Anul trecut s-au vandut masini in valoare de 43,8 milioane RON prin programul numit popular "Bani pentru rable", din totalul de 45 milioane RON alocate de la Administratia Fondului de Mediu. Prima de casare a permis unui numar de 15.000 de detinatori de automobile vechi sa le schimbe cu unele noi.

Masinile romanilor, de patru ori mai vechi decat in UE

Potrivit conducerii APIA, masinile din Romania au, in medie, o vechime de 12 ani, cu mult sub media europeana, de 3,7 ani. Starea tehnica este, in consecinta, una dintre principalele cauze ale celor 4.000 de accidente mortale inregistrate anul trecut pe drumurile Romaniei, atrag atentia reprezentantii APIA.

Din acest motiv nu este de dorit un aflux ridicat de autoturisme second-hand venite din tarile europene, cum s-a intamplat in cazul Poloniei. In 2004, piata auto din aceasta tara a crescut cu aproximativ 1.300.000 de autovehicule second-hand, avand o valoare medie de 260 euro/masina.

In pofida acestei cifre-record la capitolul rable, piata poloneza de automobile ocupa primul loc in regiune, pozitia secunda revenind Romaniei.

Citeste articolul complet in Adevarul