Sedinta modesta la bursa de valori, caracteristica perioadei de asteptare dinaintea unui eveniment considerat important. S-ar putea sa fie vorba de publicarea contractului de vanzare a BCR, programata pentru maine, 25 ianuarie.

Astfel, investitorii nu au intervenit din plin in piata, nici la cumparare si nici la vanzare, ceea ce a produs oscilatii deosebit de reduse la nivelul indicilor bursieri.

Acestia au crescut la inceput, dupa care au intrat pe o panta negativa si singurul care a mai saltat putin la final a fost BET-FI, sub influenta in special a titlurilor SIF5 si SIF3. Lichiditatea a fost modesta, valoarea totala a tranzactiilor nu a depasit 50 milioane RON.

Rompetrol Rafinare (RRC) a fost cea mai tranzactionata societate a sedintei, cu un rulaj de peste 8,3 milioane RON. In plina serie de audieri a presedintelui grupului Rompetrol la parchet, actiunile RRC par sa-si gaseasca din nou cumparatori, dupa o lunga perioada de apatie.

Cursul a crescut astazi destul de brusc la maximul de 0,1200 RON, dupa care s-a fixat in jurul unui nivel de 0,1180 RON, unde a si inchis, in crestere cu 2,6% fata de ieri.

Pentru Petrom (SNP) nu a fost o sedinta la fel de fasta, chiar dimpotriva. Cresterea brusca de la finalul sedintei de ieri, nu foarte reprezentativa pentru evolutia de ansamblu a cursului SNP a fost corectat in prima jumatate a sedintei de azi, cand SNP a ajuns la pragul de 0,6 RON (-4%), unde a si inchis.

SNP a crescut extrem de mult de la inceputul anului si, in aceste conditii, o corectie negativa este nu doar motivata ci si binevenita. Este posibil ca, de teama unor scaderi generalizate la bursa asa cum s-a intamplat si anul trecut, detinatorii de titluri SNP care au cumparat la inceputul acestui an sa isi mai lichideze din actiuni si sa marcheze profiturile.

Compa Sibiu (CMP) a avut o evolutie destul de interesanta azi. Cursul s-a mentinut pe un suport de 2,18 RON pana in ultima ora din sedinta, cand s-au lansat in piata un val de vanzari, astfel ca actiunea CMP a coborat brusc la 2,13 lei noi, inchizand la 2,16 RON (-1,8%).

Astazi a fost ultima zi cum-dividend, ultima zi in care se puteau cumpara actiuni pentru a beneficia de efectele majorarii de capital social.

Majorarea se doreste a se face cu aport in numerar, la pretul de 0,1 RON/actiune, in perioada de subscriere 30 ianuarie – 2 martie a.c. De asemenea, s-a hotarat dublarea capitalului social. Astfel, tinand cont de pretul mediu de astazi, 2,16 RON, maine titlurile CMP ar trebui sa ajunga la un curs de 1,13 RON/actiune pentru a se pastra constanta valoarea actionarilor.

SIF Transilvania (SIF3) revine pe pozitia de cel mai tranzactionat titlu SIF, cu un rulaj de 6,9 milioane RON. In general titlurile SIF au evoluat bine la inceput, au deschis pe crestere si au continuat sa creasca, dupa care vanzatorii au intervenit si aici. SIF3 a atins un maxim de 2,3 RON/actiune, a scazut pana la jumatatea sedintei inapoi la 2,25 RON.

In ultimele minute au aparut niste ordine de cumparare la SIF3, ca si la alte SIF-uri, astfel ca pretul a inchis la 2,28 RON (+1,3%).