Scuderia Ferrari si-a lansat noul bolid

de Alexandru Cocu     SportTotal
Miercuri, 25 ianuarie 2006, 0:00



Scuderia Ferrari si-a prezentat oficial, ieri, pe circuitul de la Mugello, noul monopost 2006, botezat 248, ce va avea drept misiune sa faca uitat esecul usturator al echipei din Maranello in stagiunea trecuta. Denumirea noului model provine de la motorul V8, o noutate pentru Ferrari din sezonul 1964 incoace, in timp ce primele doua cifre indica cilindreea propulsorului (2,4 l).

Semn al ambitiei de a recuceri titlurile mondiale pierdute in 2005, Scuderia a ales sa nu efectueze traditionala lansare in mare pompa, la uzinele din Maranello. In fata celor peste 200 de ziaristi prezenti, ceremonia a fost una simpla, punctata de discursurile la obiect ale presedintelui Luca di Montezemolo si ale directorului sportiv Jean Todt.

Apoi, Michael Schumacher si Felipe Massa au dezvelit monopostul. Singurul absent: pilotul de teste Marc Gene, care ieri testa inca la Barcelona, la volanul versiunii F2004.

O maniera de a sublinia ca Scuderia mizeaza pe 248 pentru a reinnoda sirul victoriilor obtinute de bolidul campion mondial in 2004. Noul model Ferrari afiseaza o serie de noutati interesante.

Sasiul este mai usor decit cel al versiunii F2005, iar capota motorului, dimensiunile deflectoarelor laterale, apendicele aerodinamice si suspensiile au fost integral modificate, in timp ce partea posterioara a monopostului a fost complet redesenata.

"In ceea ce priveste sasiul, acesta este complet nou, mai ales in sectiunea sa centrala. Am decis acest lucru pentru a optimiza distribuirea maselor interne si a scadea greutatea intregii structuri.

Acelasi lucru este valabil pentru suspensii, in special in partea posterioara, integral redesenata", a declarat Aldo Costa, designerul-sef al monopostului 248, prima versiune integral realizata de tehnicianul italian, dupa preluarea functiei de la sud-africanul Rory Byrne.

Motorul, centrul atentiei
Noul motor V8, botezat 056, a fost conceput in primavara lui 2005 si testat pentru prima oara atasat sasiului F2004. Daca greutatea si caracteristicile sale de putere si cuplu ramin, pentru moment, secrete, cilindreea afiseaza 2.398 cmc, iar numarul de valve este de 32. "A trebuit sa fim atenti la caracteristicile noului V8.

Vibratiile mai mari generate de propulsor ne-au creat probleme", a spus Aldo Costa.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


102 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by