Controversatul miliardar rus Boris Berezovski, exilat de cinci ani in Marea Britanie, ameninta regimul lui Vladimir Putin ca-si investeste averea in organizarea, pana in 2008, a unei lovituri de stat in Rusia.

„Presedintele Putin violeaza Constitutia si orice actiune violenta a opozitiei este justificata, inclusiv o preluare cu forta a puterii, la care de altfel lucrez acum", a declarat pentru AFP oligarhul rus. El a precizat ca averea lui s-a triplat in ultimii cinci ani si a ajuns la miliarde de dolari, din care mare parte urmeaza sa o investeasca in pregatirea unei lovituri de stat in Rusia.

Eminenta cenusie din vremea fostului presedinte Boris Eltan si patron al unui imperiu mediatic, omul de afaceri este urmarit pentru escrocherie si frauda la scara larga in Rusia. Miliardarul, care denunta urmarirea sa drept motivata politic, si-a parasit in 2000 tara si a obtinut azil politic in Marea Britanie in 2003.

Revolta elitelor

Berezovski crede ca, dintre toate tipurile de revolutii, numai o lovitura de stat efectuata de elite poate reusi in Rusia.

„Iar eu nu mizez pe o singura elita - militara, media, de afaceri sau a serviciilor secrete -, ci pe toate, fara a exclude o uniune a dusmanilor de altadata", a declarat el, adaugand ca Kremlinul a demolat federalismul rus, mai ales prin legea privind numirea guvernatorilor regionali, adoptata la sfarsitul lui 2004 de parlament, la propunerea lui Putin.

„Este clar, de asemenea, ca Rusia lui Putin a pierdut practic Caucazul de Nord, unde separatismul ia proportii, dar si influenta in Ucraina, Georgia, Kargazstan sau Republica Moldova, si incepe sa-si cedeze pozitia si in Armenia", a estimat Berezovski.

Magnatul rus spune ca majoritatea si multimea, prin excelenta conservatoare, nu il intereseaza. „Orice schimbare este efectuata de o minoritate activa, ca in Ucraina", a opinat el.

El crede ca o elita rusa va trebui sa influenteze o parte a societatii pentru a o determina sa iasa in strada, precizand insa ca lovitura de stat din Rusia se va derula dupa un scenariu diferit de cel din Ucraina, fara a da alte detalii asupra planului sau.

„Scopul meu politic este de a transforma Rusia intr-un stat democratic modern, pentru a impiedica disparitia sa ca stat", a mai spus Berezovski.

Fundatia libertatilor civile a magnatului rus a recunoscut recent ca a transferat, incepand din 2003, 21 de milioane de dolari structurilor ucrainene controlate de apropiati ai presedintelui Victor Iuscenko.

Conspiratii dupa gratii

Un alt magnat care nu-l are deloc la suflet pe Vladimir Putin este Mihail Hodorkovski, pe care liderul de la Kremlin a avut grija sa-l trimita in inchisoare in Siberia.

Desi fostul patron de la Yukos a fost condamnat pentru infractiuni economice, nimeni nu se indoieste ca el a fost in realitate pedepsit pentru ca parea sa aiba ambitii prea mari si finanta cu generozitate tot felul de formatiuni politice sau civice, unele dintre ele ostile presedintelui rus.

Chiar daca Hodorkovski are de ispasit opt ani de inchisoare, autoritatile ruse supravegheaza cu mare atentie si activitatea magnatului din celula sa din colonia penala Krasnokamensk, la 7.000 km departare de Moscova.

Asa se face ca, la inceputul acestei saptamani, el a fost mutat la izolator pentru cinci zile, dupa ce a fost prins cu ceea ce conducerea penitenciarului a descris drept „documente interzise". Pe site-ul creat de suporterii lui Hodorkovski se afirma ca acesta primise niste documente referitoare la drepturile detinutilor, care nu sunt interzise.

Totodata, o vizita la penitenciar a parintilor miliardarului, programata pentru 30 ianuarie, a fost anulata pe motiv ca la camera destinata acestui gen de intalniri se executa reparatii.

Campanie electorala in puscarie

Autoritatile ruse au toate motivele sa fie cu ochii pe Hodorkovski intrucat, de cand a ajuns in Siberia, el a gasit mereu cai de a se mentine in atentia opiniei publice, trimitand unor ziare texte dure la adresa lui Putin si reflectii pe marginea reformelor de care are nevoie societatea rusa, care suna periculos de asemanator cu un manifest electoral.

Articol integral in EVZ