Agenti imobiliari incorecti, legislatie draconica sau imobile fara nici o sansa de reabilitare sunt doar cateva din problemele care apar in momentul achizitionarii unei proprietati peste hotare.

Doua sunt tipurile de capcane care pot transforma visul frumos al cumpararii unei proprietati imobiliare in strainatate intr-un cosmar: cele legate de achizitionarea proprietatii si cele legate de proprietate in sine.

Primele tind a fi cel mai des intalnite, avand drept cauze neregularitatile din contract, confuzia cu privire la bunul tranzactionat sau matrapazlacurile facute de unii agenti imobiliari de pe alte meleaguri (se intampla si la altii). Rezultatul este insa acelasi. Cumparatorul (investitorul) ramane fara bani si nu capata in schimb nimic.

De aceea, asistenta unui avocat independent, care sa cunoasca limba tarii respective, precum si legislatia din tara respectiva, cu privire la proprietate, sunt indispensabile. De un real folos poate fi, de asemenea, ajutorul unui consultant financiar familiarizat cu piata locala.

Apeland la el veti constata de multe ori nu numai ca nu veti plati niste bani in plus (comisionul perceput de acesta pentru serviciile oferite), ci, la final, tragand linie, veti fi chiar in castig datorita banilor economisiti ca urmare a sfaturilor acestuia.

In cazul in care apelati la un "developer", asigurati-va printr-o companie de asigurari, in asa fel incat in cazul falimentului acestuia sa nu inregistrati pierderi. Desi majoritatea sunt onesti, nu se stie niciodata cu cine aveti de-a face.

In ceea ce priveste proprietatea, va trebui sa culegeti o multime de informatii despre aceasta, in asa fel incat sa fiti siguri ca ea corespunde asteptarilor dumneavoastra. In primul rand trebuie sa aflati care sunt facilitatile de care aceasta dispune (apa, gaze, electricitate), iar in cazul lipsei uneia dintre ele sa vedeti care sunt posibilitatile dobandirii ei si care sunt costurile.

In al doilea rand trebuie sa va informati despre gradul de probabilitate ca proprietatea respectiva sa fie jefuita sau distrusa de raufacatori, precum si de masurile eficiente care pot fi luate impotriva unor astfel de evenimente (sistem de monitorizare, angajarea unei persoane care sa se ocupe de imobil in lipsa dumneavoastra etc.).

Nu in ultimul rand ar trebui sa aveti cunostinta de evolutia anumitor proprietati din zona, a caror dezvoltare ar putea afecta financiar sau de alta natura, proprietatea dumneavoastra (spre exemplu, daca se preconizeaza ridicarea unei fa-brici extrem de poluante in apropiere).

Citeste articolul complet in Banii Nostri