Presedintele asociatiei romano-nipone a fost atacat de un caine, presupus a fi vagabond, in zona Piata Victoriei si a murit, duminica dupa-amiaza, ca urmare a muscaturilor de gamba si de coapse, transmite TVR. Criminalistii au identificat trei plagi, dar muscatura fatala i-a sectionat artera femurala.

Cetateanul japonez, in varsta de 68 de ani, a murit din cauza pierderii de sange dupa ce a incercat sa ajunga la blocul in care locuia, tarandu-se aproximativ 30 de metri.

Viceprimarul general al Capitalei, Razvan Murgeanu, a declarat, la TVR, ca trebuie luate masuri radicale pentru strangerea cainilor vagabonzi si modificata legea prin care sa fie redus timpul de cazare a cainilor. Autoritatile locale au scos aseara hingherii pe strazi adunand zeci de maidanezi.

Totusi, oficialitatile nu au precizat cum au ajuns la concluzia ca muscatura a fost provocata de un caine fara stapan.

Murgeanu propune ca persoanele care lasa cainii liberi sa fie amendati cu 2.000 de lei, iar perioada de cazare a cainilor in centre sa fie redusa de la 15 zile, la 72 de ore.