Un raport de cercetare dat publicitatii luni de Grupul de Studii Sociale 2000 releva ca circa 43 la suta dintre romani considera ca actualul Guvern nu este capabil sa conduca tara.

Sondajul mai consemneza neincrederea in masurile de combatere a coruptiei, ca si scaderea intentiilor de vot pentru alianta PNL-PD dar si pentru PSD, pe fondul unei cresteri a audientei Partidului Romania Mare si a Partidului Noua Generatie.

Cei mai multi dintre cei chestionati sunt de parere ca actualul Guvern nu este capabil sa conduca tara (43%). Acest lucru este evidentiat de performantele slabe in ceea ce priveste: problema locurilor de munca, tinerea preturilor sub control, cresterea nivelului de trai, reforma sistemului de sanatate si invatamant.

Fata de cei 35% care considera activitatea premierului drept buna si foarte buna, 57% cred ca aceasta este mai degraba proasta si foarte proasta.

Aceste lucruri se evidentiaza si prin urmatorii indicatori: 49% cred ca tara merge intr-o directie gresita; 68% sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de felul in care traiesc, fata de cei 17% care cred ca viata lor este mai buna acum fata de aceeasi perioada a anului trecut, 30% cred ca viata lor este mai proasta. In acelasi context 52% cred ca in viata lor nu a intervenit nici o modificare.

Pentru 31% dintre cei chestionati veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar; 32% cred ca situatia economica s-a inrautatit de cand actualul Guvern a venit la putere, fata de numai 10% care cred ca situatia economica este mai buna.

Principalele temeri ale romanilor sunt legate de lipsa unui loc de munca (18%), scaderea nivelui de trai (15%) si boala/ sanatatea precara (19%).

Principalele cauze ale coruptiei din Romania sunt „dorinta unor indivizi de a se imbogati peste noapte" (25.5%), „persoanele ajunse in functii de conducere pe baza criteriilor politice" (21.8%) si nerespectarea legilor statului (19.7%).

Pe un fond al insuficientelor masuri luate de actualul Guvern in lupta impotriva coruptiei (65% - cred ca actuale putere a luat putine masuri pentru a combate acest fenomen, iar de cele mai multe ori aceste masuri au fost mai degraba proaste 38%) cei mai multi dintre respondenti (52.8%) sunt de parere ca nivelul coruptiei din Romania a ramas la aceleasi cote de dinainte de decembrie 2004.

Dintre institutiile din Romania, singura care este privita ca eficienta la acest capitol este mass-media, 65% declarandu-se multumiti de activitatea acesteia. Restul institutiilor statului, Administratia prezidentiala, Justitia, Politia si Guvernul sunt privite mai degraba ca ineficinte.

Cele mai vizionate emisiuni de stiri sunt cele ale posturilor de televiziune PRO TV si TVR cu cate 27 procente, respectiv 26%, urmate de Antena 1 cu 18% si Realitatea TV cu 16%. Cele mai citite ziare raman Jurnalul National, Libertatea, Adevarul si Evenimentul Zilei. In topul celor mai apreciati jurnalisti/ analisti se afla Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Marius Tuca si Robert Turcescu.

Fata de ultimele studii se observa o scadere a principalelor doua formatiuni politice. Alianta D.A scade la circa 41 la suta din intentiile de vot atat datorita degradarii nivelului de trai, cat si diverselor scandaluri din jurul Guvernului.

Acest motiv, al diferitelor scandaluri in care sunt implicati liderii PSD stau la baza deprecierii acestui partid, care inregistreaza circa 26.9%. De aceste situatii profita PRM - 17,5% si PNG - 3,5%, in timp ce UDMR ramine la un nivel constant, de 4,9 la suta din intentiile de vot.

Desi actuala conducere face tot ceea ce este necesar pentru integrarea Romaniei in UE (57%), totusi cei mai multi dintre cei chestionati (44%) nu cred ca ca tara este pregatita pentru acest eveniment.

Integrarea in Uniunea Europeana - institutie cu o cota de incredere ridicata 85% - este privita ca un eveniment cu consecinte de cele mai multe ori pozitive. Astfel, mare parte dintre respondenti sunt de parere ca Integrarea va conduce la cresterea veniturilor personale, dar si ale populatiei, la cresterea numarului de locuri de munca mai sigure si mai bine platite.

Politica externa ar trebui sa fie mai apropiata de UE (66.4%), de SUA (12.8%) si Rusia (3.5%).

Amplasarea de trupe americane pe teritoriul Romaniei va conduce la cresterea securitatii in aceasta regiune a Europei, dar acest lucru va avea si efecte negative asupra tarii: deoarece Romania va deveni tinta atacurilor teroriste (58.9%) iar relatiile Romaniei cu Rusia vor fi tot mai incordate (47.3%) ca si relatiile dintre NATO si Rusia vor fi tot mai incordate (39.2%).

Studiul a fost efectuat de "Grupul de Studii Sociale 2000" in perioada 20 -27 Ianuarie 2006 la comanda Multimedia Political Communication. Volumul esantionului : 1086 persoane de 18 ani si peste. Pentru esantionul total eroarea limita este de 3% cu o probabilitate de garantare a rezultatelor de 95%.