Angajatorii vor plati lunar, din 1 ianuarie 2007, o contributie la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, in cota de 0,25%, aplicata asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de salariati, informeaza un comunicat al Guvernului. Angajatorii vor plati, insa, mai putin cu 25 % contributia la bugetul asigurarilor pentru somaj.

Potrivit proiectului de act normativ, in situatia in care pentru angajatori s-a deschis procedura falimentului in conditiile Legii nr. 64/1995, din Fondul de garantare se asigura plata creantelor salariale care rezulta din contractele individuale si colective de munca incheiate de salariati.

De prevederile legii vor beneficia salariatii angajatorilor pentru care s-a deschis procedura falimentului dupa data de 1 ianuarie 2008.

Fondul de garantare este constituit din contributia angajatorilor si din venituri reprezentand dobanzi, majorari de intarziere pentru neachitarea in termenul de plata a contributiei la fondul de garantare precum si din alte sume provenite din surse admise de lege.

Aceste resurse financiare se prevad distinct la partea de venituri a bugetului asigurarilor pentru somaj si sunt destinate, in exclusivitate, pentru finantarea categoriilor de creante salariale prevazute de lege, precum si pentru finantarea cheltuielilor de gestionare a Fondului.

Conform legii, angajatorii au obligatia de a participa la constituirea fondului. De asemenea, ei au obligatia de a declara lunar contributia la fondul de garantare, la organul fiscal competent, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza drepturile salariale, termenul de declarare constituind si termen de plata.

Din fondul de garantare nu se suporta contributiile sociale datorate de angajatorii pentru care s-a deschis procedura falimentului.

Suma totala a creantelor salariale suportate din fondul de garantare nu poate depasi cuantumul a trei salarii medii brute pe economie, pentru fiecare salariat, creantele mentionate fiind suportate pentru o perioada de maxim 3 luni calendaristice.

Gestionarea fondului de garantare se face de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Necomunicarea datelor si informatiilor solicitate in scris de Agentie pentru indeplinirea atributiilor prevazute de proiectul de Lege constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 3.000 de lei.

Comunicarea unor date sau informatii incomplete sau incorecte se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 la 10.000 lei. Dispozitiile referitoare la stabilirea si sanctionarea contraventiilor se completeaza cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Sumele incasate din amenzile contraventionale se fac venit la bugetul de stat.

Normele metodologice de aplicare se elaboreaza de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a legii.