Bulgaria mai are o sansa sa indeplineasca conditiile impuse pentru a adera la UE in 2007, dar trebuie sa recupereze rapid intarzierile inregistrate in onorarea angajamentelor din domeniile agriculturii si justitiei si afacerilor interne, a avertizat duminica Institutul pentru o Societate Deschisa.

Bulgaria face progrese foarte lente in indeplinirea criteriilor de aderare la UE din domeniile esentiale ale agriculturii si justitiei si afacerilor interne, a avertizat Institutul pentru o Societate Deschisa (OSI) din Sofia intr-un raport provizoriu prezentat duminica (29 ianuarie).

Documentul, a carui versiune finala va fi facuta publica la sfarsitul lunii martie, se concentreaza asupra unui numar de cinci domenii prezentate de Comisia Europeana (CE) ca fiind de "interes major".

Intarzierile inregistrate in indeplinirea angajamentelor din domeniile legislatiei societatilor, serviciilor, politicii regionale, agriculturii si justitiei si afacerilor interne impun "actiune imediata si decisiva", a afirmat CE in ultimul raport de monitorizare privitor la Bulgaria, emis in octombrie.

Un nou raport al CE asupra nivelului de pregatire al Bulgariei pentru aderarea la UE urmeaza sa fie facut public in luna mai, cand organul executiv al blocului va recomanda de asemenea aderarea tarii la Uniune la 1 ianuarie 2007, asa cum este planificat, sau amanarea intrarii cu un an.

Evaluarea de catre OSI a progresului realizat de Bulgaria in implementarea masurilor solicitate are la baza o clasificare pe patru niveluri -- "implementate", "aproape implementate", "aproape neimplementate" si "neimplementate".

Concluzia generala a expertilor este ca, pana la data de 16 ianuarie, 34% din toate angajamentele asumate in cele cinci domenii importante au fost implementate la timp. Alte 38% din masurile impuse au fost "aproape implementate", adica au fost facute progrese catre indeplinirea angajamentului insa termenul limita nu a fost respectat.

Douazeci si sase la suta din angajamentele din cele cinci domenii intra in categoria "aproape neimplementate", adica au fost luate anumite masuri, dar exista intarzieri serioase. Potrivit raportului, nu exista angajamente in privinta carora Bulgaria sa nu fi luat masuri.

Cu toate acestea, in cele doua domenii esentiale -- agricultura si justitie si afacerile interne -- 41% din angajamentele asumate de Bulgaria sunt aproape neimplementate, a afirmat OSI.

Principalul obstacol din domeniul justitiei si afacerilor interne este lipsa de coordonare dintre cele 13 agentii care actioneaza in acest domeniu, se afirma in raport. O alta problema majora este legata de adoptarea legislatiei necesare, care se face rapid si in cadrul termenilor prevazuti, dar este de proasta calitate.

Articol integral in EurActiv.ro