In valtoarea scandalului „Matusa Tamara", pe 17 ianuarie, seful lui Adrian Nastase, Mircea Geoana, s-a descotorosit de un teren de aproape un hectar, pe care oricum nu-l trecuse in declaratia de avere

Mircea Geoana i-a cerut lui Nastase sa-si clarifice chestiunea mostenirii de la matusa Tamara, dar el insusi ascundea o mare problema imobiliara care se poate transforma in una de imagine.

Presedintele PSD nu poate explica de ce a renuntat la un teren de aproape un hectar, in Bucuresti. Geoana cumparase terenul din cartierul „Doi Cocosi", la un pret mult subevaluat, de la un var al sotiei lui, Octavian Vasile Barba.

Mai mult, presedintele PSD nu si-a trecut acel teren in declaratia de avere, desi l-a detinut din septembrie 2005 pana in ianuarie acest an. Aceste informatii sunt inregistrate in toate scriptele oficiale, la primarie si in cartea funciara.

„A fost o decizie nefericita a lui Adrian Nastase de a face aceasta declaratie de avere."

Mircea Geoana, 16 ianuarie 2006

„Daca apare o situatie deosebita, cu un impact de imagine acut pentru PSD, cum a fost cazul Nastase sau Dan Ioan Popescu, in clipa respectiva avem obligatia sa actionam." Mircea Geoana, 30 ianuarie 2006

Afacere. Presedintele PSD a cumparat cu 48.000 euro de la verisorul sotiei, Octavian Barba, un teren a carui valoare era de 33 de ori mai mare

Evenimentul zilei" a descoperit ca si Mircea Geoana, presedintele PSD, cel care pana acum poza in cel mai cinstit politician al opozitiei, are serioase probleme cu averea si mai ales cu declararea acesteia. Senatorul calca si el pe urmele lui Adrian Nastase.

In cazul lui Geoana, matusa care da tunuri imobiliare in numele familiei poarta numele de Octavian Barba si este verisorul sotiei senatorului, Mihaela Geoana.

Mircea Geoana a cumparat de la un verisorul Octavian aproape un hectar de pamant, in septembrie 2005, intr-o zona in plina expansiune din sectorul 1, cu numai 48.300 de euro. Valoarea reala a terenului era de 1,6 milioane de euro.

Presedintele PSD a reziliat contractul de vanzare-cumparare pentru hectarul de pamant exact o zi mai tarziu dupa ce scandal „Matusa Tamara" a dus la autosuspendarea lui Adrian Nastase din functia de presedinte executiv al PSD. Practic, timp de aproape patru luni, seful PSD a fost milionar in dolari, dar fara ca vreo urma a acestei tranzactii sa ramana in declaratia sa de avere.

Teren ieftin de la varu’

Strada Nades, sector 1, Bucuresti. Nu e in centrul Capitalei, printre cladiri de lux si sedii impozante, ci chiar la iesirea din Bucuresti spre Targoviste. Zona e, in mare parte, „populata" cu niste case mici, din chirpici, iar aspectul e cel al unui sat prizarit. Exact acolo, in august 2004, s-a vandut un hectar de pamant pe numele lui Octavian Vasile Barba.

Dupa cum a declarat acesta pentru „Evenimentul zilei", tranzactia l-a costat putin peste 60.000 de euro, deci pentru un metru patrat de teren acolo a scos din buzunar cam 6 euro. Dupa un an si o luna, in septembrie 2005, Barba a vandut in jur de 8.000 de metri patrati din hectarul sau unei verisoare, nimeni alta decat Mihaela Geoana, sotia sefului principalului partid de opozitie.

Pentru ca era din familie, verisorul Octavian nu a taxat-o cu un pret mai mare decat cel cu care cumparase el. Astfel, pe cei aproape 8.000 de metri patrati a cerut 48.300 euro.

Planuri mari pe teren

Tranzactia incheiata intre Mihaela si Mircea Geoana si Octavian Barba este una incheiata in familie si nu oricum, ci la un pret de 33 de ori mai mic decat era pretul pietei in toamna lui 2005.

Chiar daca aspectul zonei este rural, acest fapt nu a stopat cresterea pretului la terenuri, care e in jur de 200 de euro/mp, nicidecum 6 euro/mp cat a platit familia social-democrata. Familia Geoana avea, de altfel, planuri mari cu hectarul cumparat la iesirea din Bucuresti, la nici doi pasi de baza sportiva Pro Rapid: intentionau sa construiasca un cartier de case.

Asa cum mai exista unul in zona, numit „Doi cocosi", care cuprinde cateva zeci de case, si care a reprezentat un adevarat succes imobiliar. Relatiile dintre famialia Geoana si verisorul Barba s-au materializat si in alte planuri. Mihaela si Octavian si-au facut chiar si o firma impreuna, Topcont Inves SRL, pe 19 decembrie 2005.

Cei doi sustin ca societatea a fost infiintata pentru a putea pune in aplicare ideea lor de ridicare a unui cartier de vile pe strada Nades. Cu alte cuvinte, parea inceputul unei afaceri de succes.

In plin scandal „Matusa", planul „Varul" a picat

Planul de afaceri imobiliare a murit insa subit la jumatatea lunii ianuarie a acestui an. Pe 17 ianuarie, Mihaela si Mircea Geoana au incheiat cu varul Octavian Vasile Barba o „conventie,privind rezolutiunea conventionala a contractului de vanzare-cumparare" prin care cumparase terenul de pe strada Nades.

Conform documentelor intrate in posesia EVZ, prin aceasta conventie sotii Geoana si-au recuperat banii, iar varul Barba terenul. Motivatia, conform ambelor parti, este ca, in momentul cumpararii terenului de catre Geoana, aceasta s-a obligat sa gaseasca finantare pentru construirea vilelor, in caz contrar renuntand la teren.

Si, cum nu a facut rost de finantare, varul Barba si-a luat terenul inapoi. Interesanta este data la care a fost reziliat contractul: 17 ianuarie 2006.

Cu numai o zi inainte, in plan politic avusese loc o miscare ce a zdruncinat profund scena politica romaneasca si mai ales Partidul Social Democrat. Adrian Nastase se asutosuspendase din functia de presedinte executiv al PSD.

„Geoana" nu vede nimic ilegal

Mircea Geoana si-a gasit cu greu timp in cursul zilei de ieri pentru a comenta afacerea cu terenul cumparat si mai apoi returnat de la cel care i-l vanduse pentru numai 48.000 de euro. „Ideea a fost ca acel teren sa se tranforme intr-un business", sustine senatorul.

Presedintele PSD ne-a declarat ca intre el si Mihaela Geoana, pe de-o parte, si Octavian Barba, de cealalta, a fost incheiat un act intre parti in fata unui avocat.

Acest document prevedea ca suma de bani sa fie achitata dupa trei luni in anumite conditii. Geoana mai sustine ca acel teren nu a fost niciodata al familiei sale, desi actul de vanzare-cumparare fusese autentificat la notar.

Mai mult, Mihaela si Mircea Geoana au fost inregistrati la rolul fiscal drept proprietari ai acelui teren si au figurat cu aceasta calitate pana pe data de 17 ianuarie 2006.

Afacere in familie, esuata in plin scandal

Octavian Vasile Barba este verisor drept cu Mihaelei Geoana, sotia presedintelui PSD.

arba, ca si verisoara sa, este arhitect, si a infiintat impreuna cu aceasta firma Topcont Invest SRL, la sfarsitul lui 2005. Barba i-a vandut verisoarei sale un teren subevaluat de mai multe zeci de ori, la iesirea din Bucuresti, iar el se obliga, potrivit acestora, printr-un act aditional la contract, sa gaseasca finantare pentru construirea unui cartier de vile.

Verisorul: Octavian Barba

„A fost o intelegere ca dansii sa atraga fonduri"

EVZ: De ce au renuntat sotii Geoana la teren?

Octavian Vasile Barba: Eu am renuntat la contract. A fost o intelegere ca dansii sa atraga fonduri sa putem construi. Ne-am fixat un termen, trei luni. Nu s-a intamplat nimic, pentru mine a devenit neinteresant.

EVZ: Si de ce nu s-a reziliat contractul pe 22 decembrie, dupa trei luni?

Pe 22 decembrie nu aveam cum sa reziliem contractul, erau Sarbatorile, notariatele erau inchise.

EVZ: Avea posibilitatea doamna Geoana sa atraga investitii? E si asociata dv.

Fiti mai explicit, va rog...

EVZ: In firma Topcont Invest SRL.

Firma e infiintata anul trecut, se va ocupa de arhitectura. Amandoi suntem arhitecti.

EVZ: Ati vandut la un pret foarte mic doamnei Geoana acel teren...

Vreti sa faceti profit pe seama familiei dv.? Va intreb si eu...

Nici macar nu a fost o afacere. Poate asa e in alte familii, poate se mai trag si tepe. Dar in familia noastra e altceva, e o familie serioasa, cu alta educatie, in familia noastra nu se fac afaceri. Este ca o casatorie consumata aceasta tranzactie.

In momentul in care nu putem sa te ajutam, nu putem sa gasim investitori, sa te punem in legatura cu cutare, sa atragi fonduri, practic am desfacut acel contract si am terminat-o.

Sotia: Mihaela Geoana

„Voiam sa facem casute, am parcelat terenul"

EVZ: De ce ati renuntat la teren?

Mihaela Geoana: Am facut un contract de vanzare-cumparare pe 22 septembrie 2005, asa am decis sa intram intr-un business. Separat de contract, asta a fost conditia, avem un act privat prin care spunem ca, daca reusim sa facem ce ne-am propus in trei luni, eu dau banii. Daca nu, terenul se intoarce la proprietarul initial.

EVZ: Care era planul afacerii?...

Articol integral in Evenimentul Zilei