Am tot vazut nu stiu cate razboaie ale lumilor, intalniri de gradul unu, doi, trei. Pe ecrane. La care publicul se uita cu sufletul la gura. Cand acestea se muta in viata, atunci lucrurile se schimba. Noi, romanii, suntem martorii mai multor razboaie intre lumi, civilizatii diferite.

Unul, in lumea larga, unde musulmanii devasteaza si dau foc ambasadelor europene din cauza unor caricaturi ale lui Mahomed, publicate prin ziare. Nu suntem total straini de acest razboi: am avut si noi mineriadele, unde, tot asa, masele erau ridicate impotriva dreptului democratic al cetatenilor de a-l contesta pe noul tatuc si aparatul sau.

Dar chiar in timpul actualelor mineriade musulmane, avem si noi razboiul nostru, pe viata si pe moarte, intre doua moduri de a concepe viata politica si functia politica in stat.

Civilizatia in numele careia niste jurnalisti danezi si mai apoi alti europeni au considerat ca-l pot ironiza chiar pe profetul Islamului incearca sa demonstreze, prin metode specifice, politicienilor abuzivi de tipul Adrian Nastase ca democratia nu e, totusi, permisiunea de a calca orice legi si orice principii morale din momentul in care ai ajuns in varful piramidei politice.

Iar morala politica implementata de PSD, mai precis de FSN-ul initial, aceea in numele careia au fost chemati si minerii ca sa lupte impotriva steagurilor verzi pe pereti vazute de Ion Iliescu drept legionare, incearca sa reziste.

Ieri, procurorii au intrat in blocul de pe Zambaccian, dar in apartamentul dlui Nastase ba. In orice tara din Europa civilizata, un demnitar, chiar de rang inferior celui al lui A. Nastase, care ar fi ajuns in situatia de azi a acestuia, ar fi demisionat de mult, punandu-se la dispozitia justitiei, pentru a-si demonstra, daca nu nevinovatia, macar increderea in justitie.

Incredere pe care se presupune ca o are oricine dintre aceia care au pretentia sa guverneze tara si chiar reusesc asta pentru un timp. Numai ca, prin atitudinea sa, dl Adrian Nastase nu face decat sa demonstreze contrariul, vorbind de aservirea justitiei fata de puterea politica. Probabil stiind care a fost situatia cand prin putere politica in Romania se intelegea Iliescu si Nastase.

Daca in batalia caricaturilor profetului se manifesta un moment acut al celebrei ciocniri intre civilizatii, si aici, in Romania, tot o ciocnire intre civilizatii, e drept, in mic, are loc. Si a avut loc, inca de la momentul cand se striga "noi muncim, nu gandim", "moarte intelectualilor", "Ratiu si Campeanu afara din tara".

Mecanismul din spatele marionetelor scoase in randuri stranse pe strazile Bucurestiului si ale altor orase romanesti la acea vreme este, in fond, extrem de asemanator celui care dicteaza si obtine revolta marilor mase de musulmani de pe strazile Orientului Apropiat ori chiar ale unor tari europene, astazi.

Adrian Nastase simte o imensa ura fata de cei care Ð crede domnia sa Ð il improasca cu noroi, adica procurorii care-l cerceteaza. Pentru ca, in mintea sa, domnia sa e oarecum echivalentul intangibil al profetului din mintea milioanelor de islamisti. Sau, mai precis, al unui molah, dar unul al unei lumi fara Dumnezeu, unde politrucii se cocoata pe scaunul privilegiat si-i tin locul.

Al unei lumi al carei Dumnezeu e averea, banul, dar numai acela care aterizeaza prin indiferent ce mijloace in buzunarul celui care o conduce.

Asadar, n-ar trebui sa ne miram de ceea ce se intampla in tarile arabe. S-a intamplat si se mai intampla si la noi, in prezent nu chiar atat de violent. Fiti cu ochii pe molahul Nastase!