Peste 60% dintre romani au foarte multa si destul de multa incredere in presedintele Traian Basescu, indica rezultatele unui sondaj INSOMAR, realizat in perioada 16 -21 februarie.

Astfel, 43% dintre romanii de peste 18 ani au destul de multa incredere in Traian Basescu, 18% au foarte multa incredere, 26% au destul de putina incredere, iar 12% au foarte putina incredere in seful statului.

Premierul Calin Popescu-Tariceanu are parte de increderea a 40% dintre romani si de foarte putina incredere din partea a 23% , in timp ce 29% au destul de multa incredere, iar 6% au foarte multa incredere in primul ministru.

Increderea romanilor in Traian Basescu a crescut cu doua procente in perioada ianuarie-februarie, comparativ cu intervalul decembrie-ianuarie, in timp ce increderea in Calin Popescu-Tariceanu a crescut cu 5%.

In ceea ce il priveste pe liderul PSD, Mircea Geoana, 37% dintre romani au destul de putina incredere in acesta, 32% au destul de multa incredere, 21% au foarte putina incredere, iar 7% au foarte multa incredere.

45% dintre cei chestionati nu mai au deloc incredere in presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, 33 % au destul de putina incredere, 17 % au destul de multa incredere, iar 3 % au foarte multa incredere.

Fostul presedinte Ion Iliescu inspira foarte putina sau destul de putina incredere de 73 % dintre subiecti, in timp ce 25% dintre acestia au destul de multa sau foarte multa incredere in el.

75% dintre cei intervievati au foarte putina sau destul de putina incredere in Corneliu Vadim Tudor, iar 23% au destul de multa sau foarte multa incredere in acesta.