Presa, sensibilul instrument care inregistreaza miscarile atmosferice (dincotro bate vintul!), temperatura (cine, in ce suc si la cite grade fierbe!), precum si celelalte variatii ale mediului nostru politic, ne da de stire ca "ceva se intimpla" in lumea relativ inchisa a "serviciilor".
Un iz de ofensiva se face simtit, ba prin strategia de securitate, ba prin legile care le re-infiinteaza (pe cele care merita, desigur!), ba prin zicerile publice prezidentiale si prim-ministeriale.
Formulele, mai mult sau mai putin absconse, vorbesc despre revenirea "agentului" in dinamica procesului de administrare a justitiei (fazele preliminare, desigur!), de libertatea lui de a se informa "prin mijloace specifice" cu mandat "de la cin' se nimereste", despre ce si cum se mai misca prin conturile noastre, prin casele noastre, prin viata noastra, prin capul nostru si, de ce nu, prin atit de periculoasele noastre vise si cosmaruri.
A reinviat, cu aceeasi ocazie, discutia (daca asa poate fi numita batalia pentru putere dintre Premier si Presedinte), pe seama Comunitatii de informatii.
Ba, chiar si despre CSAT, despre radacinile lui istorice, ideologice si de statut legal s-a pornit sfada intre cele doua capete ale puterii noastre executive.
Ipoteza privilegiata, indeobste, pentru a explica acest turbion, este "apetitul autoritar", daca nu chiar "dictatorial" al Presedintelui in functiune, caruia ar incerca sa-i stea stavila Premierul si ceva societate (cu epoletii pe sub mantaua) civila.
Ca mai toate explicatiile vietii sociale care se bazeaza doar pe un singur principiu, si aceasta are mari sanse sa fie eronata. O privire mai atenta asupra "serviciilor", sub aspectul "culturii institutionale", spulbera fara dificultate ideea ca impulsurile vin doar din directia Presedintelui, presupunind ca unele chiar vin de acolo.
Mult mai credibil este ca ele sint pusee de elan si entuziasm ins titutional, generate de o cultura speciala, in care aceste institutii continua sa se scalde, pe care o secreta permanent, pe baza unor mecanisme adinc inscrise in "codul lor genetic".
Totul incepe de la cuvintul-cheie "special", uneori inlocuit cu "secret", definind caracterul acestor institutii, altfel publice!
Cultura institutionala a serviciilor are citeva raspunsuri precise la intrebarea: De ce sintem "noi" speciali? Noi, adica institutiile si, pe cale de consecinta, noi cei care facem parte din aceste institutii, noi care sintem celulele lor vii, tesuturile, scheletul, creierul, singele si alte organe necesare vietuirii lor ca un organism viu, inteligent...independent....impertinent! (Pardon, m-a luat Caragiale pe dinainte!)
Primul raspuns este pentru ca "noi" facem ceva "special". Aici se despart doua conotatii: 1. special, pentru ca nimeni nu mai face ceea ce facem noi; 2. special, pentru ca serveste unui scop iesit din comun, adesea doar de noi si de Stilpul Puterii stiut.
Al doilea raspuns este pentru ca noi sintem "gardienii", "ciinii credinciosi de paza", (nu neaparat neconditionat) ai......si urmeaza, dupa caz si dupa timpuri, o intruchipare sau alta a autoritatii care domina ideologia politica: statul, partidul, democratia, Tovarasul-Tovarasa, cuceririle revolutionare ale poporului, ale socialismului-comunismului, siguranta nationala, securitatea nationala, suveranitatea etc.
Al treilea raspuns este pentru ca relatia noastra cu "restul lumii" si mai ales cu Legea este speciala - noi sintem cei "autorizati" sa mergem pe fringhia subtire care desparte legalul de ilegal, stiind dinainte ca daca se intimpla sa mai calcam strimb, o facem cu imunitate, pentru ca "noi ne riscam viata in fiecare clipa", "noi sintem de partea buna a cauzei".
Al patrulea raspuns este pentru ca, in logica si exercitarea puterii, "noi" sintem instrumentul indispensabil al oricarui detinator nominal al acesteia. "Fara noi, treburile murdare ale politici, nu are cin' le face".
El este efemer, mai ales in democratii, noi sintem pietrele care ramin, dupa ce apa de ploaie a alegerilor a trecut.
Al cincelea raspuns este ca, din principiu, pentru actiunile noastre, nu noi sintem responsabili, ci altcineva. Poate fi un om politic aflat in exercitarea unei functii executive, poate fi "seful cel mare", singurul care vorbeste in numele nostru si al institutiei. Imunitatea si impunitatea in fata legilor juridice si morale este garantata. Uneori, chiar prin lege!
Cu atitea motive esentiale de a se simti speciale-speciali, serviciile si oamenii lor au, in mod natural, mari dificultati sa se comporte normal. Doamne fereste, sa credeti ca acest lucru se intimpla doar la noi! Se intimpla peste tot, mai ales acolo unde serviciile au ceva "traditie" si "istorie".
La noi, mostenirea stalinisto-socialist-nationalist-ceausista a accentuat doar unele din aceste inclinatii "speciale": o cultura fatisa a dispretului fata de lege, mai presus de care "ei" se afla din principiu; o cultura a obedientei fata de Stilpul Puterii; un urias, genuin si neascuns dispret fata de "ciumpalaci" si alte "micro-organisme" ale existentei sociale, care-si zic in mod
rizibil "Oameni"; o frica viscerala de "dezvaluirea activitatilor interne" - ceea ce naste in interior un castel kafkian de delatiune, suspiciune, coterii, bisericute, dosare si alte "sisteme de asigurari" pentru cazuri de forta majora, un noian de "mijloace si actiuni de auto-aparare" folosite de fiecare impotriva celorlalti.
Aici se poate observa gena tarata responsabila de ineficienta structurala a acestor intitutii, in raport cu scopurile pentru care exista in spatiul public.
Pentru a scoate "serviciile speciale" din penumbra puterii si din logica distructiva a auto-suficientei, ele ar trebui re-inventate. Iar daca nu, macar "altoite", "insamintate" cu doua principii fundamentale: raspundere personala si ierarhica, in fata legii, pentru deciziile si actiunile care incalca legea; si transparenta in privinta obiectivelor functionale si a eficientei institutionale.
Pina atunci, ele se re-inventeaza singure, conform codului genetic mostenit. Cu sau fara sprijinul activ al unui Presedinte sau altul.
