Este roman, cel mai probabil manager si nu este bancher. Cam asta este tot ce se stie despre omul care a depus in 2005 la ANAF fisa fiscala cu cel mai mare salariu net de care s-a auzit in Romania pina acum. Impozitul platit statului a fost egal cu salariul.

Cel mai mare venit net din salariu al unui roman in 2004 a fost de nu mai putin de 65 de miliarde de lei pe an, ceea ce pe luna ar veni circa 133.900 de euro (la cursul de atunci), a reiesit din cercetarea fiselor fiscale primite de ANAF pe anul amintit.

Asadar, un salariat roman cistiga, inca de acum doi ani, numai din salariu si nu din alte sporuri, o suma neta lunara care i-a permis sa devina milionar in euro intr-un singur an. Oficialii din ANAF au refuzat sa divulge domeniul in care activeaza. Ce am reusit sa aflam de la ei este ca vine din mediul privat si nu este nici bancher, asa cum ar fi tentata toata lumea sa creada, nici om de media.

In mod firesc, ar trebui sa fie doar un angajat la firma care il plateste, pentru ca un presedinte ar fi preferat sa ia dividende decit sa plateasca la acea vreme impozit de 40% pe venit.

Basescu, de 110 ori mai mic

Prin comparatie, remuneratia lui Mugur Isarescu este de peste 20 de ori mai mic ca al salariatului nostru, desi guvernatorul BNR este creditat cu cea mai mare retributie din domeniul public. Presedintele Basescu ia la salariu de peste 110 ori mai putin.

Statul a cistigat tot atit

Cele peste 65 de miliarde de lei net pe an inseamna un impozit pe venit de 40%, potrivit grilei de impozitare din 2004. Deci, inainte de a lua acesti bani, statul i-a perceput omului nostru un impozit pe venit de 43,3 miliarde de lei. Inainte de asta, i s-au mai platit in contul contributiilor sociale alte 17%, adica 22 de miliarde de lei.

Asadar, din contributiile sale si din impozitul pe venit, statul a luat de la necunoscuta persoana cam tot 65 de miliarde de lei, suma egala cu venitul sau net. In varianta in care omul nostru si-a negociat acelasi salariu net si anul trecut, impozitul sau pe venit, calculat pe baza celor 16%, cit reprezinta cota unica, a fost de 12,3 miliarde de lei.

In varianta potentiala in care salariul net a crescut in acelasi ritm cu salariul mediu pe economie din 2005, omul nostru ar fi primit, net, 74,7 miliarde de lei. Impozitul pe venit de 16% ar inseamna, la aceasta suma, 14,2 miliarde de lei.

Articol integral in Cotidianul