"Statele Unite ale Americii sunt in pericol sa-si piarda suprematia in atragerea si inrolarea studentilor internationali in universitatile americane.

Problema suparatoare si vizibila, mai ales in domeniul stiintei si al ingineriei, cu implicatii negative serioase cat priveste economia Americii, suprematia tehnologica si rolul ei in lume", se precizeaza intr-un studiu recent, realizat de National Foundation for American Policy (NFAP).

Numarul studentilor straini, inscrisi in programele universitare de inginerie, a scazut in ultimii doi ani cu opt procente, in vreme ce programele de stiinte ale naturii au inregistrat o scadere de zece procente.

In institutiile de invatamant superior americane studiau sau efectuau proiecte de cercetare, in anul universitar trecut, 565.039 de studenti din alte tari, cu un procent mai putin decat in anul precedent.

Statisticile realizate de organismele cu profil educational sunt confirmate si de U.S.

Department of State: in perioada 2001-2004, numarul vizelor acordate studentilor straini a scazut cu 25%."Intr-o perioada in care succesul unei natiuni nu se bazeaza numai pe legi si institutii, ci si pe aptitudinile oamenilor sai, politica de vize a SUA blocheaza in mod clar accesul unor minti stralucitoare din alte

tari, care doresc sa studieze si, mai tarziu, sa ramana in Statele Unite", afirma Stuart Anderson, director executiv al NFAP.

"Asa cum America nu mai este singurul loc din care sa-ti cumperi o masina de prima mana, ea nu mai detine suprematia nici in ceea ce priveste traseul educational", mai mentioneaza Anderson, care arata ca universitati din Marea Britanie, Australia, Franta, Germania sau Japonia fac concurenta

serioasa institutiilor americane in atragerea studentilor straini. Costurile perioadelor de studii in America pot fi si ele descurajante pentru cetatenii anumitor tari, dupa cum descurajante sunt si greutatile intampinate de absolventi in gasirea ulterioara a unui loc de munca in SUA.

Tactici de atragere a creierelor in SUA

"Ca orice alta natiune, Statele Unite au capacitatea de a schimba politicile atunci cand e in interesul lor sa o faca. Astazi, este in interesul nostru sa modificam ceea ce poate restrictiona accesul studentilor internationali in America", precizeaza Anderson.

"Trebuie sa eliminam cerinta ca studentii straini, care vor sa faca un master sau un doctorat in Statele Unite, sa demonstreze ca vor sa vina acasa dupa finalizarea studiilor".

Stuart Anderson propune si simplificarea procesului de imigrare, ca si introducerea unor avantaje pentru cei care vor sa-si desavarseasca studiile in inginerie si stiinta, domenii de care depinde suprematia natiei americane: "Studentii internationali au primit aproape 60% din titlurile de doctor in inginerie, acordate in

2002. Este in interesul american ca majoritatea acestor indivizi sa stea si sa lucreze in sectorul privat, sa faca cercetare in laboratoarele noastre sau sa predea in universitatile noastre".

Una dintre tacticile de "a retine" in SUA creiere provenind din alte zone o reprezinta chiar introducerea unei vize speciale pentru cei care si-au finalizat studiile in State si care vor sa ramana aici sa lucreze.

Universitatile americane trebuie, de asemenea, sa-si imbunatateasca instrumentele de atragere a studentilor straini. "De asemenea, universitatile, mediul de afaceri si guvernul american trebuie sa lucreze impreuna in transmiterea mesajului ca America este cel mai bun loc in care sa-ti faci studiile.

In plus, in conditiile in care SUA vor continua sa acorde sprijin financiar anumitor tari, putem lua in considerare ca o parte din aceasta asistenta financiara sa fie acordata tinerilor merituosi din respectivele zone, pentru a-i atrage sa studieze in America".

Unde sunt majoritatea romanilor

* New York - 318 romani in 54 universitati

* Ohio - 194 romani in 22 universitati

* Pennsylania - 186 romani in 32 universitati

* California - 183 romani

* Michigan - 183 romani

* Massachusetts - 176 romani in 22 universitati

* Texas - 136 romani in 27 universitati

* Florida - 131 romani in 18 universitati

Sursa: Comisia Fulbright

Citeste articolul integral in Adevarul