In trei cincinale, romanii n-au devenit nici oamenii de tip nou, cum propovaduia Impuscatul, nici roboteii de care avea nevoie Henry Ford la banda de montaj, ci niste clone ale supusilor lui Mobutu.
Ceausescu a avut un vis socio-economic. Se facea ca Romania devenea, la sfarsitul cincinalului 1990-1995, din tara in curs de dezvoltare o societate socialista multilateral dezvoltata. N-a mai apucat sa-l implineasca, dar in anii 2000 visul e pe cale sa devina realitate.
Daca ne uitam la inflatia si dobanzile dintr-o singura cifra, la ratingul investitional si la calificativul de economie de piata functionala, se poate trage concluzia ca performantele recente ne fac sa ne asemanam din ce in ce mai mult cu statele dezvoltate. Ce pacat ca balanta de plati, care nu minte niciodata, ne apropie de lumea a treia!
Cu alte cuvinte, indubitabilii pasi inainte facuti de tara noastra la acest inceput de mileniu le arata strainilor redresari, recuperari si recorduri - cei 3R care vor duce Romania in Uniunea Europeana. Garantia peremptorie a devenirii dintr-o tara emergenta intr-una dezvoltata.
Din nefericire insa, structura exporturilor si nivelul de trai sunt prea putin schimbate fata de acum trei cincinale.
Desi diferentele dintre „inainte" si „dupa" se masoara in bani, ajungem in acelasi punct: limitarea consumului. Fie ca oamenii n-aveau ce sa cumpere cu banii, ca inainte de ’89, fie ca nu mai au bani ca sa cumpere. Intreprinderile, rebotezate companii, sunt la limita rentabilitatii, la fel ca-n vremea comunismului. Si tot la fel ca atunci, oamenii au ajuns la limita suportabilitatii. De asta s-au mostenit scutirile de taxe si comertul la negru.
Piata de desfacere si furnizor de materii prime
Vorbeam de lumea a treia: state macinate de un nivel de trai scazut, supraindatorare, importuri de marfuri prelucrate la preturi inalte, exporturi de materii prime la preturi joase. Exista si la noi aceste simptome?
Pai, la un deficit de cont curent de peste 9% din PIB n-au ajuns anul trecut decat bulgarii, letonii si estonienii. Ultimii ies din calcul, fiindca nu corespund modelului nici din punctul de vedere al nivelului de trai, nici al importului de bunuri - ei achizitioneaza tehnologie. In schimb, la noi si la bulgari puterea de cumparare redusa e substituita de atotputernicul credit de consum.
Iata ca putem fi imprumutati si fara garantia statului, daca a venit vremea ca Romania sa se transforme intr-o piata de desfacere pentru marfuri straine.
Pe partea cealalta, daca tot am ajuns sa nu mai fabricam nimic la noi in tara, ce „materie prima" avem din belsug? Doar forta de munca. Indiferent ca o exportam individ cu individ ori ca o oferim in löhn, tot la preturi modice e platita. Dupa aceea, degeaba ne mai plangem ca tricoul Made in Italy si jucaria Made in Belgium de la hipermarket parca sunt facute de mainile noastre.
Mai ramane o singura problema de abordat, din cele care definesc starea de lume a treia. La o datorie externa de 15-16 miliarde de dolari, Ceausescu infiera cu manie proletara capitalul financiar-bancar, „instrument al politicii imperialiste si neocolonialiste a marilor monopoluri si societati transnationale".
Acum, la 24,4 miliarde de euro, se zice doar ca datoria noastra este mica fata de a altora, chiar daca - la fel ca pe timpul marelui carmaci - ea sporeste mult mai rapid decat exporturile si decat venitul national.
Fabricile noastre - si cele bune, si cele proaste - mai sunt interesante doar in masura in care se transforma in depozite pentru importuri sau, mai rau, daca li se vand utilajele la fiare vechi si terenul parcela cu parcela.
Romanii cer pe businessurile lor mai multi bani decat fac. Cred ca-i pot pacali pe straini prezentand niste cifre de afaceri care n-ar mai arata la fel de bine fara sprijinul economiei subterane si al tranzactiilor in interiorul cartelurilor.
Dar strainii nu se lasa inselati: ei nu investesc in economia reala, ci prefera sa finanteze importurile romanilor, de preferinta din tarile lor de origine. Strainii asteapta. Pe o datorie externa care se umfla si se tot umfla, la un moment dat se va pune iarasi problema capacitatii de plata. Si atunci, in loc sa achizitioneze la suprapret, vor lua ce vor, la pret de nimic, ca-n Coreea de Sud. Asta da, neocolonialism si imperialism!
Lumea a treia la mana a doua
Asadar, Romania este lumea a treia a Europei Centrale si de Est fiindca deficitul extern arata ca ne-am transformat intr-o piata de desfacere. Exemplul cu Polonia, care a avut si ea un deficit de 7,6% din PIB in 1999 si careia ii urmam pasii la distanta de 5 ani, nu tine. Ei sunt cei care ne livreaza multe dintre bunurile vazute in magazinele noastre, atunci cand nu ni le „exportam" singuri.
Polonia a ajuns a zecea tara de la care importam, fara sa exportam in schimb mai nimic, macar cat in Ungaria, Bulgaria sau Turcia.
Si daca in cazul rusilor nu exista antidot la gazul si petrolul pe care le cumparam, pe relatia cu polonezii n-ar trebui sa fie probleme, fiindca ei nu produc marfuri de mare complexitate - procentul produselor high-tech in totalul exporturilor e de 3%, la fel ca la noi, nu de 22%, ca la unguri.
