Senatorul Antonie Iorgovan a pierdut, ieri, din nou sprijinul politic al PSD, din cauza declaratiilor referitoare la cercul de „homosexuali si de masoni" din jurul lui Adrian Nastase, care ar fi fost alcatuit din Ilie Sarbu, Eugen Bejinariu, Gabriel Oprea, Dan Matei Agathon si Marian Oprisan.

Concret, in urma acestor aprecieri, Iorgovan va pierde postul de secretar al Senatului. Cat despre excluderea din partid, aceasta se va decide maine, in Comisia de integritate condusa de Cristian Diaconescu. Hotararea comisiei ar trebui sa fie confirmata si de organizatia de bastina a invinuitului, Caras-Severin.

In urma cu cateva luni, Iorgovan pierduse pentru prima data sprijinul partidului, dupa ce socotise unele declaratii ale lui Mircea Geoana drept „imbecile".

Apoi si-a pus cenusa in cap in fata partidului si, beneficiind de o vorba buna si din partea lui Ion Iliescu, pe care il reprezenta ca avocat in dosarul Revolutiei, a primit iertare de la Comisia lui Diaconescu si de la Mircea Geoana. Acum, gura bogata a lui Iorgovan l-a suparat chiar si pe Ion Iliescu.

Acesta nu a mai putut sa-i ia, ieri, apararea in sedinta BPN, si, mai mult, a declarat presei, la iesire, ca declaratiile lui Iorgovan sunt „inacceptabile, iresponsabile, inadmisibile".

In sedinta, vicepresedintele Ilie Sarbu a spumegat impotriva lui Iorgovan, cerand, pe un ton ridicat, satisfactie pentru insulta de a fi inclus in cercul de prieteni ai lui Adrian Nastase.

Articol integral in Gandul