Presedintele FC National sugereaza ca un oficial al Stelei a incercat sa aranjeze meciul terminat la egalitate in Cotroceni, dupa ce conducatorii din Ghencea au acuzat arbitrajul. In urma partidei, Iacob s-a ales cu fractura la clavicula si va lipsi tot sezonul.

Dupa victoria istorica de la Sevilla, Steaua lui Olaroiu s-a intors la remizele albe, echipa care i-a incurcat de data aceasta pe „ros-albastri" fiind FC National, in a doua etapa a returului Diviziei A. La fel ca si in runda precedenta, stelistii au dominat teritorial si ineficient partida, singura idee tactica fiind cea a ploii de centrari sau lansari spre un Iacob izolat.

De altfel, o veste la fel de proasta precum cele doua puncte pierdute a fost accidentarea atacantului, care s-a ales cu clavicula fracturata dupa un duel in careul „bancarilor", sezonul pentru Iacob fiind terminat. El nu a fost singurul jucator stelist care a ajuns la spital imediat dupa meci, Paraschiv, lovit in cap de Sapunaru, primind si el ingrijiri medicale.

Ploaia de accidentari a dus la declaratii belicoase din partea stelistilor si la acuze voalate de blat din partea „bancarilor".

Presedintele de la FC National, Constantin Iacov, a declarat pentru TotalSport, ca a fost cautat cu insistenta de Valeriu Argaseala inainte de meci: „Intrebati-l pe ce a cautat toata ziua, inaintea partidei, sa vorbeasca cu mine, in privat? Eu nu acuz pe nimeni, dar nu accept ca un jucator de talia lui Burca sa fie tavalit in noroi. Argaseala a dat 14 telefoane si a venit la club de cinci ori".

„Un fleac... ne-au ciuruit"

Pe linga stilul defensiv si dur al gazdelor, stelistii au acuzat si maniera de arbitraj. „Deaconu e un nenorocit, un hot, a arbitrat impotriva Stelei din primul minut. Lucreaza de zece ani impreuna, se cunosc foarte bine. Sint oameni care vin si dau 20-30.000 de euro la arbitri.

Mie imi e frica, nu ii cunosc, daca ma dau in primire?", a tunat patronul Gigi Becali, in timp ce Mirel Radoi a comentat ironic faza la care un bancar a respins in corner, dar centralul a dictat aut de poarta: „Degeaba facem antrenamente tactice, scheme, daca nu putem sa marcam fiindca se apara asa. Avem 99% posesie, ce sa facem? Mai jucam si in 12, cu Burca la noi.

Ati vazut, a dat mingea afara, asa... Daca intrati in vestiar dupa meci, vedeati cum e acolo. Parca am fost la Rovine". „Ranitii" stelisti de dupa meciul cu National au fost numarati de fanii din Ghencea pe site-ul neoficial, acestia scriind: „Un fleac... ne-au ciuruit".

Articol integral in Cotidianul