Presedintele PNL Alba, ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute destramarea Aliantei "D.A." din judet. Demnitarul a atacat foarte dur, intr-un discurs tinut in fata membrilor Delegatiei Permenente a filialei liberalilor, decizia PD de a-l primi in partid pe fostul primar liberal al orasului Zlatna Silviu Ponoran. Edilul a fost exclus din PNL ca urmare a unui conflict cu Atanasiu.

"Au nesocotit unul dintre principiile de baza ale protocolului, respectarea angajamentului luat. Un om pe care nu l-am considerat demn sa fie membru PNL a fost primit in PD. Conteaza foarte mult sa ai moralitate si sa iti respecti cuvantul dat.

Daca nu au inteles acest lucru, atunci sunt in afara Aliantei si ii vom considera in afara Aliantei pana cand vor intelege", a spus, vizibil iritat, liderul liberal.

Ministrul le-a cerut membrilor PNL ca de acum incolo sa se considere singuri in cadrul Aliantei. "Va cer ca de astazi sa muncim singuri, pentru ca suntem singurii in stare sa dam dovada de corectitudine si moralitate in acest judet", a mai declarat Atanasiu. El a constatat si fap-tul ca cele doua partide au obiective diferite. "Pentru noi astazi e foarte clar ca avem obiective diferite.

Suntem atacati si din interiorul coalitiei de guvernamant. De aceea strategia noastra trebuie sa se modifice complet, sa ne bazam pe organizatiile locale si sa ne schimbam si strategia de imagine", a declarat presedintele PNL Alba. "Noi ne pastram declaratiile referitoare la domnul Ponoran.

Le amintim colegilor liberali ca vor fi alegeri europene si nu putem castiga fara lideri locali", a declarat, la randul sau, presedintele executiv al PD Alba, Ion Dumitrel. Referirea la alegerile europene nu este intamplatoare, in conditiile in care "in carti" pentru Parlamentul European este un apropiat al ministrului Atanasiu, respectiv deputatul de Alba Tiberiu Barbuletiu.