Mobilierul elen, la fel ca si cel din Mesopotamia, este cunoscut mai ales prin intermediul picturilor si sculpturilor, pentru ca s-au pastrat foarte putine piese. Detaliile de pe picturile care ornamentau vasele si pietrele funerare ofera destul de multe informatii, golurile din imaginea de ansamblu fiind umplute de de friza de la Parthenon si de mai multe figurine in bronz si teracota.
S-au pastrat cateva tronuri din marmura, dar si cateva fragmente din lemn ale mobilierului epocii. Dovezile existente arata ca designerii eleni nu respectau formele libere ale predecesorilor, ci incercau sa armonizeze mobilierul cu decoratiunile arhitecturale, simetria generala si echilibrul intregului parand sa respecte mai curand traditia egipteana.
Cu toate acestea, desi la prima vedere exista numeroase asemanari intre ele, banca greceasca si patul egiptean aveau scopuri diferite.
Banca elena, folosita atat pentru odihna cat si pentru a sta lungit in timpul mesei avea aceeasi inaltime ca si masa. Nu exista nici un suport pentru picioare, iar partea dinspre cap era adesea curbata pentru a sprijini pernele. Suporturi in forme de labe de animal erau rar folosite, preferandu-se cele conice sau cele care imitau coloanele.
Scaunele folosite erau pliabile, cu picioarele in forma de X sau standard, cu picioare drepte, fiind fabricate din secolul VI IdHr. Au fost realizate atat piese functionale si simple cat si modele mai elaborate. O inovatie deosebita a designerilor greci este scaunul cunoscut sub numele de klismos, un scaun usor cu spatar.
Confortabil si foarte popular, a fost folosit de cei mai multi dintre greci intre secolele VII-IV IdHr. Klismos este o piesa simpla, dreapta, cu picioare care se curbau usor in exterior si un spatar in general fara ornamente, curbat de la margini spre centru.
Mesele reprezentate in picturi erau de mici dimensiuni, fiind preferate cele cu tablia rectangulara, avand trei picioare, uneori sculptate in forme animale. Marturiile literare dovedesc si ca aceste mese erau foare usoare, putand fi mutate imediat pentru a servi un invitat si indepartate la sfarsitul mesei, pentru ca artistii sa poata juca. Abia in perioada elenistica incep sa apara mesele rotunde.
Cuferele din vechea Grecie aveau dimensiuni variabile : de la cele miniaturiale la cele cu adevarat monumentale si variau foarte mult si la nivel de design, de la cele simple la cele cu capacul bogat sculptat. Erau realizate din lemn, bronz, fildes. Traditia cuferelor a fost pastrat din Egipt pana in secolul XIX, fiind prezente mai ales in traditia populara a diferitelor popoare.
