Programul de reabilitare termica a locuintelor va putea finanta pana la 3.800 de apartamente. Proprietarii contribuie doar cu o treime.

Ministerul Transporturilor va aloca anul acesta 80 de miliarde de lei pentru programul de reabilitare termica a cladirilor, a declarat ieri Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului.

In perioada urmatoare, ministerul va demara si o ampla campanie de informare cu privire la programul de reabilitare termica a locuintelor. "Trebuie sa-i sensibilizam pe locatarii din blocuri pentru ca altfel exista pericolul ca unele blocuri sa devina nelocuibile. Noi avem bani in buget.

Cine vine mai repede va primi mai repede", a declarat ministrul, potrivit caruia oficialii MTCT se gandesc si la posibilitatea constituirii unui fond de garantare pentru asociatiile de locatari.

Pana la ora actuala, in program au fost incluse 23 de cladiri, in vreme ce alte 50 de asociatii de locatari au depus notificarile pentru a fi incluse in program. In Romania exista in jur de 4,8 milioane de cladiri si peste 8,1 milioane de locuinte, din care mai mult de jumatate au o vechime cuprinsa intre 15 si 55 de ani.

Astfel, in jur de 58% din locuintele din mediul urban necesita reabilitari termice urgente.

Costuri reabilitari

Potrivit unei ordonante de urgenta aparuta anul acesta, proprietarii de apartamente vor plati numai o treime din costurile de executie a lucrarilor de reabilitare termica a cladirilor. In medie, este vorba de 600-1.000 de euro pentru o familie, restul urmand sa fie achitat de la bugetul de stat si de consiliile locale.

Astfel, cele 80 de miliarde vor ajunge pentru 2.300-3.800 de apartamente. Pentru implementarea acestui program, guvernul german a oferit Romaniei un grant in valoare de 900.000 de euro. Investitia in reabilitare va fi impartita intre stat - care va asigura expertiza si proiectarea -, precum si MTCT, consiliile locale si locatari - care vor suporta costul constructiei.

Investitia se amortizeaza intr-o perioada de sase-opt ani, prin reducerea cheltuielilor pentru caldura cu pana la 25-30%. Mai mult, valoarea de piata a apartamentelor poate creste considerabil. Potrivit lui Mihai Mereuta, presedintele Ligii Asociatiilor de Proprietari Habitat, printr-o investitie de 2% valoarea unui imobil pe piata poate creste cu 10-15%.

Articol integral in EVZ