La prima vedere, Monica Macovei si Gigi Becali nu au nimic in comun. Priviti insa in lumina rece a cifrelor la care a ajuns cel mai recent sondaj INSOMAR, amandoi se disting prin aceeasi trasatura: cresterea popularitatii.

Nivelul de incredere atins de ministrul justitiei - 43% - il depaseste desigur pe cel inregistrat de patronul clubului Steaua - 30%, dar performanta domnului Becali este remarcabila pentru ca nu are nicio realizare politica la activ. Daca stim foarte bine ce a facut Monica Macovei pentru tara, nu prea stim ce a facut domnul Becali.

De numele sau se leaga victoriile echipei de fotbal Steaua si succesul financiar personal, ale carui resorturi nu sunt prea bine elucidate, dar nicio reforma importanta, nicio lege, nicio initiativa publica, niciun program.

Cum se face, asadar, ca o treime din romanii de peste 18 ani, daca dam crezare cifrelor INSOMAR, au incredere in el, iar partidul pe care-l conduce, PNG, a crescut si el cu un procent in ultimele doua luni, ajungand la un respectabil 4% din optiunile de vot? Ce ar avea de oferit natiei acest partid? Din acelasi sondaj aflam, de pilda, ca Partidul Conservator, in ciuda expunerii sale mediatice si

participarii la guvernare, nu reuseste sa depaseasca 2% din optiunile electoratului.

Explicatiile sofisticate se cuvin lasate in seama sociologilor si politologilor, dar observatorului atent nu-i poate scapa tendinta tot mai pronuntata a electoratului de a-si investi sperantele si increderea in personaje percepute a fi din afara sistemului politic si administrativ.

Gigi Becali este un exemplar tipic de personaj exterior politicii traditionale, care pare sa placa in ciuda derapajelor sale uneori cutremuratoare de limbaj si de comportament. Cultiva o anumita bonomie, se preface ca este sincer si arunca in dreapta si in stanga cu sutele de dolari. Ce poate fi mai seducator pentru un anumit gen de public?

In ciuda faptului ca este un personaj diametral opus lui Gigi Becali, Monica Macovei se distinge tot prin opozitia fata de mecanismele consacrate ale puterii. Toata campania dusa impotriva ei de o parte a presei, de CSM si de o armata de oameni politici atat de la putere, cat si din opozitie nu pare sa fi avut efecte semnificative asupra opiniei publice.

Oamenii vad in ea profesionista care nu face compromisuri si nu se teme de sistemul atotputernic. O imagine pe care putini oameni politici o pot pretinde.

Un efect similar se poate constata, de altfel, si in cazul presedintelui Basescu. Din datele sondajului INSOMAR rezulta ca acesta troneaza mult deasupra tuturor politicienilor, bucurandu-se de increderea a 57% din cei chestionati si obtinand o cota remarcabila de satisfactie sociala, care urca la 65%, cu 2 procente mai mult decat procentajul acumulat in sondajul precedent.

Putem, desigur, detecta o doza de populism in discursul presedintelui, dar este clar ca modul in care abordeaza cele cateva mari teme care-l preocupa intruneste aprobarea a mai bine de jumatate din romani, iar atacurile unor lideri de opinie si ale politicienilor consacrati din coalitia de guvernare, inclusiv ale liberalilor, nu si-au atins scopul.

Nici dezbaterea lansata de PNL si de primul-ministru pe tema Legilor sigurantei nationale, tratate cat se poate de inabil de presedinte, nu a afectat popularitatea lui Traian Basescu. In schimb, popularitatea premierului a scazut, ca si a guvernului, situandu-se mult sub cea a Monicai Macovei si a presedintelui.

Doar 35% din cei chestionati par sa fie multumiti de activitatea executivului. Coreland aceasta cifra cu faptul ca numai 15% din romani considera ca viata lor este mai buna anul acesta decat cu un an in urma si doar 20% din cei chestionati cred ca economia va creste, ajungem la concluzia ca majoritatea cetatenilor sunt nemultumiti de mersul economiei, de nivelul de trai si de calitatea vietii.

Acestea sunt aspectele care-i intereseaza, nu conflictele dintre palate sau certurile politice care obsedeaza mass-media.

Incercand o speculatie pe tema datelor sondajului INSOMAR, putem spune ca oamenii sunt satui de sistem si doresc o schimbare radicala de abordare din partea celor care-i conduc si pe care-i platesc. Guvernantii pot ignora acest semnal, dar o fac pe riscul lor.