Asociatia de Leasing Bancar (ALB), care cuprinde majoritatea companiilor de leasing aflate in subordinea bancilor, negociaza in prezent cu autoritatile modificarea legislatiei pentru clarificarea taxarii „parafiscale" si a statutului firmelor si contractelor, au declarat reprezentantii ALB in cadrul unei conferinte organizate de revista „Finante si Afaceri", cu sprijinul BNR.

Efectele directe ale modificarii legislatiei ar putea fi simtite de consumator, care s-ar putea sa nu mai fie nevoit sa plateasca bani in plus daca se elimina dubla taxare notariala in cazul achizitionarii imobilelor si TVA aferenta asigurarilor si altor taxe la refacturarea de catre firma de leasing catre utilizator a bunului.

Vestile proaste ale integrarii

Odata cu intrarea in Uniunea Europeana, aplicarea taxei pe valoarea adaugata (TVA) pe dobanda, a taxei vamale pe valoarea totala a importului din afara zonei UE, precum si plata accizei la semnarea contractului de leasing financiar pot scumpi brusc chiar si contractele in derulare.

Totodata, leasingul operational nu este delimitat clar de cel financiar, iar intrucat primul nu va intra sub incidenta noilor norme ale BNR, confuzia dintre cele doua contracte poate crea distorsiuni de interpretare a legii. Leasingul reprezinta majoritatea in segmentul IFN.

Contractele nete de leasing ating 8-9% din intreg sistemul bancar, cifrandu-se la 2,015 milioane euro anul trecut (potrivit ALB), iar intreaga ramura IFN, inclusiv companiile de credit de consum si ipotecar, adaugate leasingului, ajunge la circa 15% din sistemul bancar.

Taxele vamale cresc de 5 ori

In prezent, taxa vamala pentru importurile dedicate contractelor de leasing (de exemplu, autoturisme) se plateste doar pentru 20% din valoarea bunului importat, iar accizele se platesc doar la sfarsitul perioadei de leasing, cand utilizatorul achizitioneaza bunul.

Aderarea la Codul Vamal European si intrarea in Uniunea Vamala vor face ca actualele prevederi din Legea leasingului sa nu mai fie aplicabile. „De la 1 ianuarie taxele vamale vor fi platite pentru valoarea integrala a bunului importat, si nu la valoarea reziduala, iar acciza se va achita la inceputul contractului de leasing, si nu la sfarsit", sustine Gabriel Biris, avocat Salans.

Pentru importurile din UE, taxele vamale se elimina, insa nu si pentru cele din alte tari nemembre ale eurozonei.

Odata cu intrarea in Uniunea Vamala, romanii ar putea opta sa ia masini in leasing din alte tari, unde TVA este mai mica. „Pot aparea diferente de competitivitate numai din cauza diferentelor de TVA", sustine expertul Salans.

Articol integral in Saptamana Financiara