Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la prezentarea raportului SRI pe 2005, ca aceasta institutie este acuzata pe nedrept ca este "un continuator al practicilor fostei Securitati". Seful statului si-a exprimat regretul ca SRI a ajuns in mijlocul unor dispute politice si a dat asigurari ca va face tot posibilul ca acest lucru sa nu se mai intample.

"Nu tot ce tine de SRI este secret de stat" - a precizat Traian Basescu, care a atras atentia ca multe lucruri "din viata" acestei institutii pot fi facute publice.

"Apreciez calificativele pe care SRI le-a primit de la Bruxelles, inainte de publicarea raportului de tara. Transparentizati ceea ce se poate din activitatea SRI, astfel incat populatia sa inteleaga faptul ca SRI protejeaza orice cetatean", a mai spus presedintele Traian Basescu.

Seful statului a mai precizat ca vinovat de aceasta imagine este chiar SRI, dar si alte institutii ale statului. Traian Basescu a subliniat ca trebuie depuse eforturi astfel incat cetatenii sa inteleaga faptul ca SRI lucreaza pentru ei si nu impotriva lor.

Totodata, presedintele Basescu a mentionat ca nu exista o batalie pentru conducerea serviciilor secrete. "Nu exista nici negocieri, ci doar Constitutie si legi. Este regretabil ca SRI a ajuns in mijlocul unor asa-zise dispute politice", a mai spus seful statului.

Directorul SRI, Radu Timofte, a declarat ca institutia pe care o conduce nu doreste sa se erijeze in critic sau controlor al celorlalte institutii ale statului sau sa interfereze in activitatea acestora.

El a adaugat ca SRI a elaborat noi instrumente pentru sustinerea informativa a masurilor luate de factorii de decizie pentru contracararea marii coruptii si a infractionalitatii economice.

Printre obiectivele pe 2005 ale SRI s-au numarat "vulnerabilitatile" provenite din managementul necorespunzator, coruptie si infractionalitate organizata.

Marele absent de la sedinta de bilant a SRI a fost premierul Calin Popescu Tariceanu. El a declarat ca prezenta lui la reuniunea Servicului Roman de Informatii "nu era nimerita" -transmit agentiile de stiri.

"Ca prim-ministru, consider ca pentru punerea in aplicare a programului de guvernare trebuie sa lucrez in primul rand cu ministerele, cu autoritatile, cu agentiile care sunt in structura Guvernului; ele sunt instrumentele si structurile care ne ajuta sa punem in practica programul guvernamental.

Serviciile secrete au rolul de a proteja institutiile", a afirmat Tariceanu.