Fara a contesta principiul libertatii contractuale, deplin aplicabil si in materia contractelor de credit, de cele mai multe ori in practica se intampla ca „cei presati de nevoi sa fie obligati sa vrea, iar cei care sunt mai puternici sunt liberi sa le-o impuna".
Aceasta este principala premisa a unor clauze din contractele de credit bancar, care pot fi considerate vadit dezavantajoase pentru imprumutat si care sunt acceptate de catre acesta prin semnarea contractului de credit, fie sub imperiul necesitatii, fie din ignoranta.
Bancile utilizeaza in activitatea de creditare banii „deponentilor", care trebuie sa fie ocrotiti de riscul de a-si pierde economiile prin acordarea de catre banca a unor asa-numite credite neperformante. Insa aceste masuri de precautie sunt deseori impinse la extrem.
In ideea protejarii intereselor deponentilor, se incalca drepturile persoanelor care apeleaza la incheierea unui contract de credit bancar. Se ajunge la o supraincarcare a acestora din urma, care tinde, in unele privinte, sa escaladeze limitele legale.
Avocatul Bogdan Iacob, senior associate la societatea de avocatura SOVA & Partners, arata care sunt capcanele intinse de banci si la ce aspecte trebuie sa fie atenti solicitantii unui credit la incheierea contractului cu banca.
In intelegerea clauzelor contractului de credit trebuie sa se plece de la premisa ca, desi legea nu califica acest contract ca fiind unul de adeziune, practica releva faptul ca toate bancile pun la dispozitia solicitantului de credit un formular tipizat de contract ale carui clauze nu pot fi negociate.
Prin urmare, desi nu exista nicio dispozitie legala in acest sens, profitand de absenta partiala a unor reglementari in domeniu, ca si de cererea mare de pe piata, bancile au transformat tacit contractul de credit intr-un contract de adeziune, ale carui clauze nu pot fi negociate de catre viitorul imprumutat cu banca.
In contextul transformarii tacite a contractelor de credit in contracte de adeziune, o problema majora o constituie existenta, in cuprinsul contractelor de credit, a unor clauze care pot fi considerate abuzive sau vadit defavorabile imprumutatului.
Clauzele abuzive sunt acele clauze contractuale care nu au fost negociate direct cu imprumutatul si care, prin ele insele sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul acestuia si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Modificari discretionare ale ratei dobanzii
O prima categorie de astfel de clauze se refera la posibilitatea bancii de a modifica, in mod unilateral, rata dobanzii.
Daca reglementarile actuale impun bancilor obligatia de a stabili in contractul de credit rata dobanzii datorata de imprumutat, in privinta posibilitatii bancii de a modifica aceasta dobanda, a procentului maxim pana la care aceasta poate fi majorata, precum si a evenimentelor care pot determina cresterea ratei acesteia, nu exista niciun fel de prevederi.
Din acest punct de vedere, ne aflam in plin camp de actiune a libertatii contractuale, astfel incat bancile „se vad obligate" sa-si protejeze interesele, chiar daca aceasta inseamna incalcarea principiului „bunei-credinte", care trebuie sa guverneze raporturile juridice dintre cele doua parti.
Prin urmare, bancile insereaza in contracte clauze de genul: „In cazul in care intervine orice eveniment care face ca rata dobanzii de referinta sa nu mai fie disponibila sau folosita de Banca (...), rata dobanzii va fi inlocuita cu o rata stabilita de banca la unica sa discretie" sau „Banca are dreptul de a modifica rata dobanzii in functie de.. costurile resurselor de finantare proprii".
De asemenea, modalitatea de aducere la cunostinta imprumutatului a modificarii unui element esential al contractului, cum este rata dobanzii, nu imbraca, in cele mai multe dintre cazuri, forma prevazuta in contract.
Astfel, desi orice modificare a prevederilor contractuale trebuie sa imbrace forma scrisa (act aditional la contract, semnat de ambele parti), imprumutatul „accepta" ca modificarea ratei dobanzii sa-i fie adusa la cunostinta „prin publicare pe site-ul bancii ori prin afisare la sediul sucursalelor bancii", iar daca nu accepta noua rata se „obliga" sa restituie bancii, in termen de cinci zile,
toate sumele datorate in temeiul contractului, respectiv capitalul, dobanzile si comisioanele neincasate de banca.
Dobanzi penalizatoare la limita legii
O alta clauza „consimtita" de debitori se refera la plata unei dobanzi penalizatoare, datorata in situatia in care debitorul nu-si indeplineste obligatiile de plata. Unele banci practica o dobanda penalizatoare in cuantum foarte ridicat (care poate merge pana la 20%), pentru dobanda neachitata la termen.
Acest procedeu, denumit in doctrina juridica anatocism (adica dobanda la dobanda), a fost interzis prin Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte si abia ulterior aparent permis, prin Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, fara insa ca ultimul act normativ sa stabileasca un cuantum maxim al acestei dobanzi.
Profitand de cadrul legislativ permisiv, dar si de „libertatea contractuala", bancile stabilesc o rata a dobanzii penalizatoare care depaseste, de regula, rata dobanzii stabilite pentru rambursarea capitalului.
Asigurari de viata fara legatura cu riscurile contractului
O problema delicata o ridica si obligatia asumata sau, mai corect, impusa imprumutatului de a incheia o polita de asigurare de viata, valabila pe durata de derulare a contractului de credit, la o valoare egala cu valoarea creditului si care este cesionata in favoarea bancii.
