In luna martie a acestui an, vanzarile Ford in Romania au ajuns la 1210 unitati, ceea ce reprezinta o egalare a volumului intregului trimestru intai al anului 2005 si o crestere cu 127% fata de luna martie a anului trecut, informeaza un comunicat de presa al companiei Romcar, reprezentantul marcii Ford in Romania.

In ansamblul primului trimestru 2006 vanzarile Ford din Roamnia aproape s-au dublat, ajungand la 2246 unitati vandute, fata de 1220 unitati vandute in trimestrul corespunzator anului 2005.

In luna martie a anului curent, vanzarile la Ford Fiesta si Mondeo au crescut cu 90% si respectiv 341,17% fata de luna precedenta, in timp ce Ford Focus si Focus C-Max au crescut cu 21,52 si respectiv 66,66 la suta. Pe segmentul autovehicule comerciale usoare si medii, Ford Transit a inregistrat vanzari de 229 de unitati.

"Prin eforturile conjugate ale distribuitorilor nostri din intreaga tara, am inregistrat o tendinta ascendenta la toate modelele noastre si ne bucuram ca fiecare, in clasa specifica performeaza conform asteptarilor noastre si chiar mai mult", a declarat Catalin Gavra, Director General al Romcar.

Gavra considera ca evolutia din aceasta luna a fost sustinuta si de programul lansat de Romcar privind imbunatatirea serviciului destinat clientilor, care se deruleaza in parteneriat cu distribuitorii autorizati Ford.

Romcar este reprezentantul marcii Ford in Romania din anul 1992 si dispune de o retea de 20 de dealeri. Romcar aduce pe piata romaneasca 11 modele Ford, atat din gama autoturismelor cat si din cea a autovehiculelor comerciale usoare.

Ford Motor Company este unul din liderii industriei mondiale de automobile, activitatile sale de productie si distributie desfasurandu-se in peste 200 de piete localizate pe sase continente.