Desi vine atat de tarziu, adoptarea legii lustratiei in Senat ne ofera o certa satisfactie, macar si pentru faptul ca subiectul nu a fost abandonat, iar tema unui eventual proces al comunismului nu a fost ingropata.
Putem medita, desigur, asupra esecului coalitiei conduse de CDR de a impune acest proiect de lege in perioada 1996-2000, desi fusese elaborat de George Serban, care era parlamentar PNTCD.
Poate insa este mai interesant sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi devenit lege in 1990 si daca arhivele Securitatii s-ar fi deschis imediat dupa Revolutia din decembrie 1989
Desigur, Romania ar fi aratat cu totul altfel astazi.
Nu ar fi fost confiscata de retele oculte ale fostilor securisti si activisti; economia si finantele publice nu ar fi fost praduite de afaceristii de carton care nu aveau alt rol decat sa redirectioneze banii statului spre interese private; am fi avut un stat de drept autentic, pentru ca nu ar fi fost nevoie de un corp de magistrati care sa protejeze faradelegile potentatilor zilei de rigorile
legii; am fi aderat deja la UE; zona rurala nu s-ar zbate in saracie si inapoiere; lumea nu ne-ar arata cu degetul ca pe o tara corupta etc.
Aceasta Romanie nu exista insa deocamdata si nici macar nu stim daca ea ar fi fost cu adevarat posibila. Modul in care a fost preluata puterea in 1989/1990 nu a permis aceasta evolutie.
Oamenii care aveau atunci in mana parghiile puterii nu erau cei care ar fi fost interesati de lustratie, ci dimpotriva, cei care voiau s-o blocheze; cei care au organizat mineriada din iunie 1990, tocmai pentru a calca in picioare acele forte politice si civice care incepeau sa se consolideze si le puneau in pericol planul de cucerire a Romaniei.
Oricine studiaza istoria preluarii puterii in decembrie 1989-ianuarie 1990 va intelege de ce nu puteam avea o lege a lustratiei atunci cand aveam cel mai mult nevoie de ea. O avem insa acum, cu 16 ani mai tarziu, si nu ne putem opri sa nu constatam cateva efecte paradoxale ale acestei intarzieri. Sa luam drept ilustratie situatia lui Ion Iliescu si cea a lui Mihai-Razvan Ungureanu.
Daca Legea lustratiei ar fi fost aplicata in 1990, Ion Iliescu, fost secretar al CC al PCR, ar fi fost timp de zece ani o persoana privata. Dupa zece ani, nu ar fi contat probabil in viata politica. Acum insa are la activ trei mandate de presedinte al Romaniei si nimeni nu mai poate schimba acest lucru.
Mihai-Razvan Ungureanu, in schimb, are toate sansele sa plateasca pentru cele cateva luni in care a fost membru supleant al CC al UTC. In virtutea legii votate de Senat, el sta alaturi de Emil Bobu, Constantin Dascalescu, Suzana Gadea, Lina Ciobanu si altii ca ei, precum si alaturi de ofiterii de Securitate care l-au urmarit dupa 1990.
Daca Legea lustratiei ar fi fost aplicata in 1990, astazi, Mihai-Razvan Ungureanu ar fi depasit perioada de interdictie de zece ani si ar fi putut intra nestingherit in politica.
Parlamentarii liberali au inteles efectele perverse ale legii si s-au angajat sa le remedieze la Camera Deputatilor. Mai mult, se vorbeste pe culoarele politicii de amanarea cu cativa ani a aplicarii legii pentru ca actualul parlament sa nu fie decimat, iar actuala administratie, depopulata!
Dar, daca se aplica abia de la alegerile din 2008, Legea lustratiei va avea efecte si mai putin semnificative decat ar avea astazi. Valoarea ei va deveni pur simbolica - o datorie pe care o avem fata de istoria noastra, dar pe care o achitam prea tarziu.
Solutii nu exista pentru ca istoria nu mai poate fi schimbata, iar adevarul trebuie sa iasa la iveala, chiar si cu intarziere. Sperantele noastre se indreapta acum mai degraba spre Institutul pentru studierea crimelor comunismului, condus de Marius Oprea, si, pe termen scurt, spre comisia condusa de Vladimir Tismaneanu.
Acestea vor produce, speram, probele necesare unui amplu proces al comunismului, desfasurat in spatiul dezbaterii publice, care va ajuta societatea romaneasca sa condamne sistemul represiv care a pervertit-o pe termen lung. Asa se va verifica si zicala potrivit careia un miriapod, desi se misca foarte incet, isi deplaseaza pana la urma si ultimul picior.
