Tulburi si maloase, apele Dunarii inunda, distrug, dar si reflecta. Reflecta o stare de spirit si o stare de fapt. Este "privilegiul" situatiilor de criza de a scoate la iveala tot ce au indivizii si natiunile mai bun si mai rau.

Pe marea scena nationala a televiziunilor au defilat mai intai imaginile cu case inghitite de ape sau prabusite sub asaltul lor, apoi satenii din Dolj care fugeau din calea Dunarii, militarii si jandarmii care inaltau diguri si, nu in ultimul rand, ministrii care anuntau, uneori neputinciosi, masurile adoptate de guvern.

In cea de-a doua faza, cand bresa de la Bistretu-Nedeia s-a largit si numarul celor obligati sa-si paraseasca locuintele a crescut, am devenit martorii ciocnirilor televizate dintre localnici si autoritati.

Iritarea mocnita la adresa guvernului, prezenta de la prima bresa in dig, a devenit amenintatoare. Pentru televiziuni, cadrele cu intinderi de ape, batrani plangand si catelusi inotand sunt irezistibile. Duse de ape, si ele au alimentat frustrarea populatiei la adresa guvernantilor, gasiti responsabili de consecintele dezastruoase ale revarsarii Dunarii.

Nimeni nu pare dispus sa admita ca dezastrele naturale se intampla si fara voie de la stapanire si ca, in fata lor, guvernele nu pot face altceva decat sa salveze vieti si sa reduca, pe cat posibil, pierderile.

Cu toate defectele sale, actualul guvern si-a indeplinit aceasta indatorire: a organizat evacuarea localitatilor asaltate de viitura mai eficient decat anul trecut si nicio viata nu a fost pierduta, cel putin pana la ora redactarii acestui articol. S-au distrus intr-adevar case, gospodarii si culturi, precum si drumuri judetene, dar cine ar fi putut evita viitura?

Starea de spirit este insa contestatara, iar oamenii se plang. I-am vazut la televizor protestand fata de masurile de evacuare in fata premierului si ministrului de interne. Premierul si-a pastrat calmul, ministrul s-a enervat.

Amandoi au ramas fermi pe pozitie: evacuarile continua, iar intoarcerea in localitatile inundate se amana, spre binele satenilor, caci digurile se pot rupe in orice moment.

In tabara "oficiala", ministrii se plang de atitudinea localnicilor, care ca nu vor sa-si paraseasca satele, dar asteapta ca autoritatile sa le salveze viata.

Altii stau si se uita cum muncesc militarii la diguri, dar nu misca un deget si, in multe sate, am putut vedea cum barbatii in putere se veseleau la carciuma in timp ce consatenii lor din vale se chinuiau sa inalte malul pentru a se salva de viitura. Decenii de dependenta indusa de putere au generat lene, nepasare, lipsa de initiativa si de solidaritate.

Cum spuneam, inundatiile nu reflecta numai o stare de spirit, ci si una de fapt. Este vorba de dezagregarea infrastructurii sub povara timpului si inconstientei. Este adevarat ca regimul ceausist, falimentar economic, a stopat orice investitie in acest domeniu; dar nici dupa 1989 lucrurile nu au stat mai bine.

Niciun guvern nu a initiat proiecte mari si asa se face ca digurile, vechi de zeci de ani, cedeaza sub presiunea apelor si zadarnicesc planurile guvernamentale privind deversarile controlate. De fapt, din cauza starii dezastruoase a infrastructurii situatia scapa total de sub control.

Prabusirii infrastructurii i se adauga indolenta si coruptia autoritatilor locale care au permis amplasarea de locuinte in zone inundabile, iar acum par sa-i protejeze de deversari pe cei avuti in dauna celor saraci.

Toate aceste vicii ale societatii, administratiei si economiei explodeaza in fata actualului guvern, care se plange ca nu poate rezolva intr-un an tot ce nu s-a facut in cateva zeci de ani. Este adevarat, dar oamenii au mai auzit aceste explicatii ori de cate ori s-a abatut asupra lor o catastrofa.

Pentru satenii din Dolj, toti politicienii sunt o apa si un pamant, acei oameni care vin cu jeep-urile si cu elicopterul de la Bucuresti si le spun ca "ceilalti" au fost de vina.

Pe drept sau pe nedrept, actualul guvern plateste pentru celelalte, dar are de dat socoteala si pentru faptul ca, dupa inundatiile de anul trecut, nu a initiat masurile si proiectele necesare refacerii infrastructurii. Talpa tarii in schimb plateste pentru toate erorile si deficientele celor care se perinda pe la putere.

Nu este o concluzie facila, ci o stare de fapt, pe care niciun om politic nu-si va mai putea permite s-o nesocoteasca.