Franta a respins din nou, saptamana aceasta, intrarea pe piata a bauturii energizante Red Bull, principalul motiv invocat fiind continutul excesiv de cofeina, sustinut de un studiu al Comitetului Stiintific Francez pentru Nutritie.

Presa europeana relateaza ca, dupa mai bine de zece ani in care n-a reusit sa patrunda pe piata franceza, producatorul bauturii amintite s-a plans Comisiei Europene (CE), care a dispus o cercetare in acest sens.

Zilele trecute, Curtea Europeana de Justitie a impus Frantei ridicarea interdictiei privind importurile de Red Bull, in cazul in care autoritatile medicale nu pot demonstra efectele adverse pe care le invoca.

Comitetul Stiintific pentru Alimente al CE a facut si el un studiu, anul trecut, din care reiese ca licorile energizante contin o cantitate nepericuloasa de cofeina, dar ca mai sunt necesare cercetari privind efectele taurinei si ale altor stimulente din aceste bauturi.

Francezii acuza continutul mare de stimulente

Desi francezii consumatori de bauturi energizante vor sa aiba acces la Red Bull, aceasta nu reuseste sa ajunga pe rafturile magazinelor Frantei decat ilegal, conform publicatiei "L’Express".

Surse din cadrul companiei care produce Red Bull au spus pentru EVZ ca Franta a conditionat intrarea pe piata a acestei bauturi de modificarea retetei originale, prin scaderea concentratiei de cofeina si taurina. Dar producatorul a preferat sa ramana in afara granitelor Frantei, unde bauturile energizante nu contin cofeina mai mult de 30 mg/100 ml.

Directorul de marketing al Red Bull Romania, Adrian Nicolaescu, spune ca bautura produsa de firma austriaca nu este "inca" autorizata in Franta, una dintre tarile cu o politica nutritionala foarte restrictiva.

"Dureaza foarte mult sa treci prin toate procedurile oficiale un produs cu totul nou, cu ingrediente speciale intr-o compozitie complicata", precizeaza Nicolaescu. Bautura a fost lansata in 1987 in Austria, fiind prima "licoare" energizanta produsa vreodata. Red Bull a intrat pe piata romaneasca in 1996.

Consumul recomandat: o doza pe zi

Batalia intre producatorii de bauturi energizante a inceput sa fie resimtita si pe piata romaneasca. La noi, cele mai consumate licori de acest fel sunt Red Bull, White Horse, Burn si Shark, marii consumatori fiind, ca in toata lumea, clientii salilor de forta, soferii de cursa lunga, dar si tinerii petrecareti care merg in cluburi.

De altfel, una dintre ingrijorarile autoritatilor franceze este si combinarea de catre tineri a bauturilor energizante cu alcoolul, ceea ce se petrece si in cluburile romanesti.

Pe cutia de Red Bull nu scrie ca se recomanda o singura doza pe zi, asa cum sustin reprezentantii romani ai producatorului, asa incat consumatorii nu stiu la ce cantitate sa se opreasca. Bucuresteanul Marian F., un sofer pasionat de sport, recunoaste ca au fost zile in care a baut si doua-trei doze pe zi. "Dar n-am patit nimic, aveam un tonus extraordinar".

Articol integral in EVZ