Fostul premier Adrian Nastase va renunta, la 13 mai, la ultima functie importanta pe care o mai detine in prezent: cea de presedinte al Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS).

La acea data se va desfasura, la Bucuresti, Congresul AGVPS, la care urmeaza sa fie aleasa noua conducere a asociatiei.

Fostul premier a anuntat inca din primavara lui 2005 ca se va retrage, dupa ce mai multi vanatori i-au sugerat sa lase locul liber.

Pentru locul pe care Nastase il va lasa liber se anunta de pe acum o lupta dura, printre potentialii candidati aflandu-se poetul Mircea Dinescu, directorul maternitatii Giulesti, medicul Bogdan Marinescu, precum si fostul director al Romsilva din perioada 2001-2003, deputatul PSD Filip Georgescu.

Dinescu beneficiaza de sprijinul PNL, partid care controleaza in prezent Ministerul Agriculturii, iar de acest minister depinde in mare masura activitatea AGVPS.

Pe lista celor care doresc sa preia presedintia asociatiei vanatorilor si pescarilor se mai afla si stefan Stoica, seful filialei din Tulcea a acestei asociatii, care se pare ca este sustinut de structura interna a AGVPS.

Adrian Nastase detine presedintia AGVPS inca din 1993, iar perioada in care a condus aceasta organizatie a fost marcata de numeroase scandaluri. In 2001, ignorand un posibil conflict de interese, premierul Nastase a semnat hotararea de guvern prin care asociatia pe care o conducea era declarata ca fiind de utilitate publica.

Ulterior, AGVPS a putut cumpara, de la stat, la un pret derizoriu, sediul detinut intr-o zona centrala a Capitalei.

Articol integral in Adevarul