Tigarile si bauturile alcoolice ar fi trebuit sa se scumpeasca din 2 mai, dar din cauza unor balbaieli legislative masura a fost intarziata. Ordonanta de modificarea a Codului Fiscal prin care era instituita taxa pe viciu nu a putut fi publicata in Monitorul Oficial pentru ca 1 mai a fost zi libera. Ordonanta face parte din pachetul de legi de reforma in domeniul sanatatii.

Ministerul Sanatatii si Ministerul Finantelor Publice trebuie sa elaboreze norme de aplicare a acestei legi, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prevederilor legislative.

Introdusa pentru combaterea consumului excesiv de produse din tutun si bauturi alcoolice, altele decat vinul si berea, precum si pentru finantarea cheltuielilor de sanatate, taxa pe viciu a fost stabilita la 200 de euro pe hectolitrul de alcool etilic si 10 euro pe mia de tigarete si ar fi trebuit sa intre in vigoare de la 1 mai.

Taxa a fost inclusa in accize pentru a simplifica astfel procedurile legate de colectare si percepere. Potrivit legii, contributiile devin venituri proprii ale Ministerului Sanatatii Publice incepand cu 1 ianuarie 2007.

Ordonanta face parte din pachetul de legi de reforma in domeniul sanatatii iar, potrivit autoritatilor, banii proveniti din taxa vor fi folositi pentru proiecte de imbunatatire a calitatii asistentei medicale din sistemul public si pentru programele de combatere a consumului de alcool si tutun.

Pretul tigarilor se va majora, din nou, incepand cu la 1 iulie, odata cu majorarea accizelor.

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu declara ca introducerea taxei pe viciu ar putea crea presiuni inflationiste, din cauza ponderii mari detinute de tigari in cosul utilizat la calculul preturilor de consum.

Potrivit Institutului National de Statistica, tigarile detin o pondere de 4% in cosul de consum, in timp ce la paine procentajul este de aproape 8%.