"Clocotul" pietei de publicitate se vede si in monitorizarile Alfa Cont, ale caror cifre pentru primul trimestru al anului 2006 sunt net superioare fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In primele trei luni ale anului, volumul brut de publicitate pe TV, radio si presa (calculat pe tarifele lista) a atins 680 de milioane de euro, cu 40% mai mult fata de cel din primul trimestru al anului 2005.

Maria Tudor, Managing Director la Zenith Media, estimeaza ca volumul net de publicitate a fost de 75 de milioane euro, cu aproape 30% mai mare decat cel de anul trecut. La randul sau, agentia Brand Connection estimeaza ca volumul net de publicitate s-ar fi ridicat la 113 milioane de euro, avand urmatoarea distributie: TV - 70 de milioane, radio - opt, ziare - 20 si reviste - 15 milioane de euro.

si numarul de insertii publicitare pe TV, radio, presa a crescut cu 20%. Cresterea generala este surprinzatoare, daca tinem cont ca, de obicei, lunile ianuarie si februarie sunt rezervate in special pregatirii campaniilor care explodeaza in martie. Dar clientii n-au mai vrut sa stea "la cutie" la inceputul acestui an.

In topul categoriilor de produse si servicii care au cheltuit cel mai mult in publicitate se afla operatorii de telefonie mobila, cu un volum brut de publicitate de 46 milioane euro si 31.500 de insertii pe TV, presa si radio. Nu este o noutate, au fost pe primul loc si in 2005, dar de aceasta data concurenta a fost acerba datorita noului jucator, Cosmote.

Operatorul Zapp a reintrat furtunos in joc in luna martie. Cheltuielile de comunicare pentru marcile de automobile au crescut fulminant (nu este nici o exagerare!), plasand aceasta categorie pe al doilea loc in top. Volumul brut a fost cu 120% mai mare decat in 2005, iar numarul de insertii pe TV, radio si presa a crescut cu 88%.

Crina Bibicu, Client Service Director Brand Connection, precizeaza ca in aceasta categorie "competitia in comunicare s-a concentrat in jurul mesajelor promotionale (reduceri de pret), pe fondul lansarii de noi modele pe piata autohtona".

Alte categorii foarte active la inceputul acestui an au fost bauturile racoritoare, serviciile financiar-bancare, centrele comerciale, berea, iaurtul si ciocolata. In clasamentul clientilor care "au scos" cei mai multi bani din buzunar pentru publicitate se mentine, ca si in anii precedenti, Procter&Gamble, cu un volum brut de 37,6 milioane euro (tarife-lista), cu 30% mai mult decat in 2005.

Demn de remarcat este situarea pe locul secund a companiei European Drinks&Food, foarte prezenta mai ales pe TV. In acest caz, volumul brut a inregistrat o crestere de 100%, iar numarul de insertii a urcat cu 62%! Topul clientilor din primul trimestru cuprinde aceeasi jucatori ca si anul trecut, cu o singura exceptie: Cosmote.

Cea mai promovata marca la inceputul de an a fost Orange. Volumul sau brut a cunoscut o crestere de 100% (tarife-lista) fata de aceeasi perioada a anului 2005. Anul trecut, pe primul loc se afla Zapp. Campanii agresive pe TV s-au derulat pentru marcile Izvorul Minunilor, cartela Cosmote si Orange Prepay.

Articol integral in Capital