Datoriile marilor firme la bugetul de stat au crescut cu peste 15%, chiar daca numarul societatilor care au intrat pe lista neagra a scazut.

Potrivit site-ului Ministerului Finantelor (MFP), restantele acumulate de marii datornici au crescut cu 0,5 miliarde lei noi de la inceputul anului si pana in luna martie, ajungand la 3,68 miliarde lei noi.

Fata de finele anului trecut, numarul companiilor aflate pe lista neagra a scazut cu 40, ajungand la 374 de firme.

Datorii si la alte bugete

Totodata, s-au marit si datoriile inregistrate de societatile care intra in categoria marilor contribuabili la bugetul asigurarilor sociale de stat cu aproximativ un miliard de lei noi. Si pe aceasta lista numarul firmelor care au intrat in „top" este mai mic decat cel de la sfarsitul lunii decembrie: 328 in prezent comparativ cu 366 la finele lui 2005.

O situatie similara este relevata si de restantele acumulate de marii contribuabili care nu si-au platit toate obligatiile la bugetul asigurarilor de somaj: numarul firmelor de pe lista a scazut cu 30, dar datoriile totale ale acestora au crescut cu 131 milioane de lei noi.

Articol integral in EVZ