Comunistii au strangulat fluviul si au distrus vegetatia din lunca. Asa-zisele productii- record de porumb le platim dupa decenii.
Pierderea unor specii pretioase de pesti si pasari, disparitia padurilor de stejar, ulm si frasin si certitudinea unor viituri devastatoare. Asta ne-au rezervat comunistii la inceputul anilor ‘60, cand au decretat indiguirea celor 1.200 km din Lunca Dunarii.
„Cum fierbe apa in galeata, asa clocotea craparia primavara, in lunca", povesteste astazi un fost pescar din comuna Malu, judetul Giurgiu, care s-a reprofilat in oierit, dupa desecarile din zona.
Indiguire contra cronometru
Indiguirea Dunarii pe teritoriul Romaniei a inceput in 1911. Atunci, inginerul Anghel Saligny a construit prima bariera pe fluviu la Oltenita-Surlari-Dorobantu, in judetul Calarasi. Continuarea lucrarilor a fost facuta insa de regimul comunist intr-un ritm alert.
Pana in anii ‘60 s-au indiguit 150.000 ha din Lunca Dunarii. Alte 300.000 ha au fost apoi baricadate in regim de urgenta, din 1963 pana in 1967.
Nicolae Moraru (80 de ani), sef de proiect la indiguirea de atunci, a vazut cum aratau malurile fluviului neindiguite: „Cresteau niste salcii noduroase, erau mlastini, balti cu trestie si papura si bazaiau roiuri de tantari. Apoi, de la an la an, s-a inmultit populatia din sate, care a fost adusa sa lucreze la noile ferme de porci si vaci".
Prima razbunare, in ‘70
La doar trei ani de la incheierea celor mai mari lucrari de indiguire, in iunie 1970, s-a inregistrat deja o prima viitura pe Dunare, fara sa depaseasca insa debitul istoric de 15.092 mc/s, din 1895. Recordul a fost doborat anul acesta, cand debitul Dunarii la intrarea in tara a fost de 15.900 mc/s.
Studiile geografice din Lunca Dunarii arata ca acolo se intindeau paduri de frasin, ulm si stejar, inlocuite in parte cu plopi, care cresteau mai repede si puteau fi exploatati „pe banda". Sturionul este specia de peste care a avut cel mai mult de suferit, pentru ca locul de reproducere era in apele deversate natural de Dunare pe lunca.
Cat mai ieftin
Presa anilor ‘60, „organul PCR-ului", a facut propaganda aproape zilnic pentru Lunca Dunarii, „eden al civilizatiei, al agriculturii inaintate si stiintifice", care trebuie defrisat, desecat, indiguit si exploatat.
„Culturile de porumb si floarea-soarelui au atins deja recordul, numai porumbul ajungand la 8.000 kg de boabe/ha", ii raspundea Constantin Nicolau, secretarul general din Ministerul Industriei Alimentare, gazetarului Ivan Ghilia, in cotidianul „Romania libera", pe 10 sptembrie 1967. In acea perioada, tocmai se incheiase indiguirea celor 300.000 ha in Lunca Dunarii.
In paginile aceleiasi publicatii, cu doar cateva luni in urma, Nicolae Ceausescu declara: „Consiliul Superior al Agriculturii trebuie sa asigure realizarea la termenele stabilite a tuturor lucrarilor de indiguire, desecare si de combatere a eroziunii cu cheltuieli cat mai reduse!".
In sustinerea acestor nazuinte comuniste, scriitorul Fanus Neagu publica in „Scanteia", in 1963, un reportaj intitulat „Vantul de la Dunare", in care un taran din campia Brailei se mandrea cu „noul sector zootehnic bogat" aparut in zona, in locul mosiei printului Sutu.
Lunca nu e pentru agricultura, ci pentru viitura
Fluviul Dunarea, al doilea ca marime din Europa, are o lungime totala de 2.850 km, din care 1.075 km (37,7a) pe teritoriul tarii noastre. Specialistii in hidrologie spun ca viiturile pe Dunare se produc frecvent in lunile aprilie si mai, insa ecologistii apreciaza ca schimbarile climaterice globale au extins perioada de formare a dezastrelor naturale odata la aproximativ doua luni.
Potrivit studiului ISPIF, marimea viiturilor este strans legata de starea vegetatiei si a solului din Lunca Dunarii. In conditile in care defrisarea a dus la eliminarea padurilor si a vegetatiei, desecarea a transformat solul aluvionar intr-unul „ingrasat" chimic. Iar indiguirea, executata in parte din argila, a strangulat cursul fluviului, inundatiile de astazi fiind explicabile.
Libertate razbunata
Chiar daca proiectantii digurilor de pe Dunare sustin ca, daca aceste bariere nu existau acum in calea apelor, viitura ar fi facut ravagii mult mai mari, ecologistii sunt convinsi ca romanii nu ar fi avut de infruntat aproape deloc furia Dunarii, daca fluviul ar fi fost liber, fara diguri.
„Apele ar fi fost absorbite de lunca, pentru ca exact acesta este rolul ei: de preluare a viiturii", explica Orieta Hulea, coordonatorul „World Wide Foud for Nature" (WWF) in Romania.
In aceste conditii este incorect, asa cum singur recunostea si secretarul general din Ministerul Industriei Alimentare in 1967, sa spunem ca lunca a fost redata agriculturii, pentru ca „ea nu a fost niciodata a agriculturii".
